Friday, 19 August 2016

the heart at the end of the sea

interiorul ei era numai vânt şi ploaie. plecase pe bicicletă numai cu o lanternă în buzunar şi cu cărţile de la bibliotecă înghesuite în rucsac. pedalând, simţea mirosul paginilor răsfoite răspândindu-se în jurul ei ca o aură. acum, cu tălpile goale afundându-se în spuma mării şi cu mânecile cămăşii rupte, visa la perseide. aştepta ca cerul să o învăluie, să o întregească, să o cheme acasă.

respira briza ca un ostatic căruia i s-au permis câteva clipe de răgaz afară. se îndepărtase de oamenii fără iubire, de străzi, de zidurile aceluiaşi oraş care nu-i aparţinea. fusese atât de singură , captivă între mişcările acelor de ceasornic. aici, tremurând odată cu talazurile ce se izbeau de stânci, timpul nu exista. venise ca să scrijelească cu creionul pagini vechi, să găsească cuvintele parcurse de atâţia înaintea ei, dar care cumva încă respirau. aproape le percepea numărul de bătăi pe literă. povestea se despletea sub ochii ei şi o primea înăuntru fără să-i ceară nimic înapoi. erau numai ea, stelele şi hârtia.

de fiecare dată, adormea lângă cărţile deschise, cu perseidele lucind printre genele ei îmbrăţişate. în dreapta, scoicile captau răsuflările ei şi răzvrătirea mării. nisipul se prindea de braţele ei pentru ca apoi să fie luat de vânt şi dus sus, în văzduh, către aştri.


2 comments:

  1. cum ne mai vrajeste sufletele marea asta... :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. nu cred ca a trecut vreo vara fara sa scriu despre ea :)

      Delete