Sunday, 7 August 2016

honey and numbness

 era o dimineaţă de august şi noi am pornit la drum odată cu soarele. auzeam numai murmurul motoarelor, a maşinilor făcând dragoste cu străzi întortocheate,

 în vreme ce conduceam printr-o ceaţă prin care abia mijea soarele.
ne aflam prea mulţi oameni într-o singură maşină , iar râsetele noastre se înălţau pe jumătate adormite, strecurându-se apoi pe geam ca o scrisoare spre alţi călători. coatele ni se afundau în bancheta din spate şi în coastele celui de lângă noi. trupurile noastre erau miere şi amorţeală. pe lângă noi treceau oraşe şi oameni şi visuri, în timp ce nălucile noastre au rămas la sute de mile depărtare, stingându-se ca nişte faruri în prăbuşire. inspirăm şi râdem. ne întregim. ne trezim încet scăldaţi în lumina dimineţii şi nu mai suntem bolnavi. nu mai avem nici trecut, nici viitor, ci doar această clipă a pleoapelor întredeschise şi a râsetelor revărsându-se nestăvilit. 

 când aerul îngheţă şi soarele se pierdu dincolo de orizont, emoţia noastră se-nfiripă în apusul filtrându-se printre nori şi în cântecele vechi răsunând la radio.

No comments:

Post a Comment