Monday, 16 May 2016

to the person who made me a dreamer and a poet


there were months when i didn’t have a single poem in me; but still, i had more love and light and hurt than i could handle. at dusk, i sat in my bed , soaked in longing. loneliness echoed in me and i gave her hundreds of names, although there was only one i missed. at midnight, I kept whispering let the less loving of the two of us be me . it never came true.

you were the first one who taught me compassion ; love was a knife in your hands, but, God, how I loved it. i cut myself on its edges and kept coming back. at least, that’s what i write about, when i’m not afraid. it’s not that i am scared of what words can do – it’s about what they can’t do. what good are they if i can’t have you back, if you don’t want me to have you back ?

long train rides while laughing and peeking at strangers on the side of the tracks. looking into the deepest and darkest of skies. these are the dreams we should be having. i shouldn’t be cleaning them up right now. there was a heart that went missing a few years ago. just like that – gone. i dreamed i lost it. it came true.

that heart was not made for bullets.

but it goes on. i pretend that stars at night are nothing else but stars. i pretend there was no love so kind that I could have died for. 

Wednesday, 4 May 2016

împletind ceruri

 Ȋn multe nopţi, nu visez nimic. Sau poate că doar uit, mintea fiindu-mi ca o plajă pustie, mângâiată numai de talazuri. Ȋnsă atunci când visez, mă aflu într-o cameră goală. Numai văzduhul se zăreşte, slab, dintre crăpăturile din tavan. Eu şi cerul, despărţiţi unul de celălalt, fiecare în închisoarea lui. Ȋn miez de noapte, numai stelele mijesc, arzând, murind în cele din urmă. Nimic nu se schimbă. Măcar au dat viaţă văzduhului, a oamenilor şi a poveştilor lor – pentru că eu cred că ,la început, oamenii au fost creaţi din pulbere de stele. Milioane de constelaţii ce s-au stins după un timp , numai ca să mocnească şi să se preschimbe în sânge, oase , priviri. Oamenii au fost reflecţia cerului, au trăit cu el şi prin el. Dar ne-am pierdut. Ne-am îndepărtat de chemarea lor. Am uitat cu totul de lumea dinăuntrul nostru – am zis că a adormit sau că nu a existat vreodată. Am încetat să mai visăm.

 Doresc a-mi împleti din nou inima cu stele, să mă însufleţesc cu lumina lor la fel cum o face acelaşi cer rece. Vreau să mă visez singură, într-o cameră goală, cu un văzduh întreg sub coastele mele.