Saturday, 16 April 2016

imperiu fara vise

Ȋn visele noastre, reuşim a frânge un imperiu lipsit de vise. Scriem despre priviri, atingeri, iar, cumva, în fiecare univers în care se află , ele freamătă a lumină. Pe buzele noastre tremură mereu versuri; le rostim ca pe o litanie, încercând să le găsim noi înţelesuri.

 Iubim tot ce este însufleţit, tot ce e pictat cu vânătăi, dar totuşi a izbutit să se ridice. Iubim tot ce este intens şi neobişnuit, orice vibrează sub atingerea cuvintelor, orice este neîntregit şi nu doreşte să-şi revină. Priveşte-ne mâinile, încheieturile, centrul inimii. Ducem dorul a tuturor lucrurilor pe care nu le cunoaştem. Ȋnăuntrul nostru, oraşe se scaldă în lumină, iar râuri curg nestăpânite. Ȋnăuntrul nostru, o pasăre se zbate neliniştită, vrând să iasă, să dărâme zidurile numai ca să vadă felul în care norii se împletesc cu cerul. Undeva, o lume apune, iar văzduhul e incolor, însă acea lume nu e a noastră.

 Nimic nu are rost, asta e frumuseţea. Nimic nu are rost şi noi încă scriem poezii. Nimic nu are rost şi încă vrem să atingem stelele cu aceeaşi ardoare ca şi prima dată când le-am zărit. 

No comments:

Post a Comment