Tuesday, 26 April 2016

folding

when i think of myself, i always think of folding ;
hands pressing together,
whole constellations consumed in the night sky,
never finding the end of my thoughts.

i never intended this to be a confession ;
but when i have two worlds in my hands
i choose emptiness.
this is how i can get away from it.
when i love someone, it’s always
the one behind the gun,
the one who pulls the trigger.
it’s always me who hands the bullets.

there is so much light beneath,
it makes my spine throbe and bend ;
just not enough to enter someone’s bones
and finally stay.

Saturday, 16 April 2016

imperiu fara vise

Ȋn visele noastre, reuşim a frânge un imperiu lipsit de vise. Scriem despre priviri, atingeri, iar, cumva, în fiecare univers în care se află , ele freamătă a lumină. Pe buzele noastre tremură mereu versuri; le rostim ca pe o litanie, încercând să le găsim noi înţelesuri.

 Iubim tot ce este însufleţit, tot ce e pictat cu vânătăi, dar totuşi a izbutit să se ridice. Iubim tot ce este intens şi neobişnuit, orice vibrează sub atingerea cuvintelor, orice este neîntregit şi nu doreşte să-şi revină. Priveşte-ne mâinile, încheieturile, centrul inimii. Ducem dorul a tuturor lucrurilor pe care nu le cunoaştem. Ȋnăuntrul nostru, oraşe se scaldă în lumină, iar râuri curg nestăpânite. Ȋnăuntrul nostru, o pasăre se zbate neliniştită, vrând să iasă, să dărâme zidurile numai ca să vadă felul în care norii se împletesc cu cerul. Undeva, o lume apune, iar văzduhul e incolor, însă acea lume nu e a noastră.

 Nimic nu are rost, asta e frumuseţea. Nimic nu are rost şi noi încă scriem poezii. Nimic nu are rost şi încă vrem să atingem stelele cu aceeaşi ardoare ca şi prima dată când le-am zărit.