Tuesday, 12 January 2016

novocaine

  întotdeauna am putut locui în reverii. am reuşit a descoase aripi. am reuşit a împleti lumi. m-am plimbat în călătorii lungi, în spatele maşinii, fără trecut, fără viitor, numai luna şi stelele licărind în urma mea. m-am întrupat în lumina ce foşnea printre perdele, dimineaţa devreme, atunci când visele sunt mai însufleţite şi oamenii mai fragili. mi-am filtrat gândurile în visele lor. în largul cerului, m-am prăbuşit odată cu perseidele ca într-o mare. mi-am simţit inima fremătând prin rândurile cărţilor şi, pentru câteva ore, am putut fi oricine. m-am plimbat prin muzee şi mi-am simţit oasele tremurând odată cu inspiraţia. am simţit emoţii răbufnind acolo unde constelaţiile mi-erau de ani amorţite. am fost totul. apoi am fost nimic.
  
  acolo, iarna nu se întâmplă din nou şi din nou. acolo, am pulsaţii în spatele coastelor. acolo, universul nu e făcut din atomi. e ţesut din poveşti. iar eu sunt una din ele.

1 comment: