Saturday, 14 November 2015

the anatomy of the word


 Ȋntr-o noapte de vineri, un scriitor descoperea anatomia cuvântului.

 Sub mâinile lui, literele pulsau. Scria numai despre cele mai profunde şi intime şi întunecate ascunzişuri. Numai când îşi lepăda teama putea deveni el însuşi. Scria despre priviri goale în care oamenii nu-şi mai au casă, distanţe ce nu se pot măsura. Ascunzişul oaselor ei pe timp de furtună. Trupul ei dezvăluindu-se precum rândurile dintr-o carte, catifea sub palmele lui.

 O simţea chiar şi când nu scria despre ea, împletindu-se din manuscris în manuscris precum o umbră. Ȋi percepea absenţa de parcă se plimba pe holurile unui muzeu pustiu. Poemele deveniseră litanii ce-i purtau numele. Ea era galaxii şi nebuloase, ea era o gaură neagră, ruptă din materialul primordial al lumii. Ȋl copleşea şi-l măcina, îi schimba văzduhurile, îl întregea. Ea era devenirea şi sfârşitul lui.

 Ȋţi aud tumultul fantomelor, zicea ea adeseori. Hainele i se impregnaseră cu cerneala cu care-şi contura el lumile.  De ce nu le dai drumul ? Iar el tăcea.  Se gândea la seri apăsătoare, la emoţii despre care evita să vorbească. La visele pe care le avea, vise în care blocurile şi stelele şi cerurile se prăbuşeau, iar erau încremeniţi în mijlocul morţilor. Arzând, încerca să se agaţe de ea, de părul, de hainele ei, dar în mâinile lui nu găsea decât fragmente ale oraşului care a fost cândva al lor. De fiecare dată, se mistuiau în vacarmul oamenilor şi-n clinchet de sticlă, amândoi lipsiţi de trecut, lipsiţi de viitor, fără să reuşească să existe cu adevărat.

 Iar atunci începea să scrie.

No comments:

Post a Comment