Saturday, 21 November 2015

distanţă

 câteodată îmi plimb degetele pe un atlas şi-mi imaginez că simt atingerea mâinilor tale.

  în poeziile mele, oamenii se iubesc delăsători, abandonându-se unul altuia până când nu-şi mai dau seama dacă îşi aparţin sieşi sau fiinţei din braţele lor. interiorul lor răsună ca freamătul unor aripi în zbor. când se deschid, din ei se revarsă triluri şi văzduhuri deschise. sunt oameni ce reuşesc să prindă întreaga lume în pumn şi să adoarmă seara cu ea sub pernă. imaginează-ţi constelaţiile dinăuntrul lor.

 în realitate, toate păsările s-au pierdut.  nu-mi mai amintesc stelele ce-ţi brăzdează pielea.  mă izbesc de ziduri , iar totul e negru şi gol. visez despre cicatrici, despre noduri care s-au desfăcut, fantome ce se ascund sub claviculă. lumina nu izbuteşte să mă mai găsească. uneori mă abandonez lupilor. le fac confesiuni iar ei îşi împietresc inimile în faţa mea. le fac confesiuni iar ei mă părăsesc în mijlocul străzii.

 e târziu. poeziile mele îşi caută epilogul la sute de mile distanţă. între mâinile noastre deja începe să se însereze.

6 comments:

  1. Cât de frumos! Sper ca poeziile tale să își găsească epilogul.

    ReplyDelete
  2. Foarte frumos. Chiar ma regasesc in ceea ce ai scris. <3

    ReplyDelete
  3. scrii frumos, foarte frumos! ai reuşit să atingi o coardă sensibilă.

    ReplyDelete