Monday, 30 November 2015

consecințe

 nu e din cauza ta. e vorba de ce-ţi voi face eu după ce voi termina.

 tu, degetele agăţându-se de haina mea, cuvinte incapabile să-ţi părăsească buzele. vei străbate mai adânc oceanul care e mintea mea, căutându-i capătul. mă vei parcurge până-n măduva oaselor, până la marginea luminii, acolo unde-mi vei cuprinde pustiul în braţe. găseşte-mi vocea în întuneric. tremură pentru mine.
 te vei deschide pentru mine. nu e din cauza ta. voi fi doar eu, răscolindu-te. te vei deschide şi-ţi voi răvăşi nălucile din nopţile când nu exista nimic altceva în afara oaselor murmurând, a frământărilor înăbuşite, a cearşafurilor înfăşurate în jurul coapselor. te voi însufleţi cu lumile pe care le voi împleti în tine. îţi voi cere să-mi rosteşti numele la nesfârşit, să-l imprimi în stele. în dimineţile timpurii, te vei trezi cu numele meu sfâşiindu-ţi buzele. îţi vei redeschide cicatricile din palme doar ca să mă simţi câteva minute. îţi voi fi fantomă, iar tu nu-ţi vei dori decât să mă păstrezi sub coaste.

 voi fi dorul din venele tale. îţi voi fi însăşi structura oaselor. nu va mai rămâne nimic care să-ţi aparţină. n-aş fi putut să-ţi ating constelaţiile fără să te ruinez. dar am făcut-o oricum.

No comments:

Post a Comment