Wednesday, 30 September 2015

the dead

 Lucruri care se frâng uşor : sticla, visurile, oamenii. Fiecare se distruge în mod diferit.
 Când eram mici, ne ridicam privirile spre stele, ascunzându-ne sub pleoapele lor. Le-am întipărit în memorie, ştiind că mereu vom fi acasă sub licărirea lor. Ne-am tăinuit în ele secretele şi dorinţele şi trecutul. Nu ştiam cum e să te afli în pulsul cuiva.

  Ȋntre două trupuri ar trebui să existe doar lumina ce ne străbate până în măduva oaselor. Culoarea inimilor noastre : cea a amurgului , când cerul îşi descoase mantia şi razele se răsfrâng sângerii la marginea văzduhului. Ne rugăm să existe cineva care să ivească ecouri în noi, dar mereu sfârşim căutând vânătăile. Totul, numai să simţim fiorii urcând pe şira spinării, numele nostru murmurat ca un refugiu, venele noastre picurând la final cerneală.

  Ne folosim somnul drept anestezic, dar dimineaţa ne trezim bolnavi. Visurile le-am îngropat ca pe nişte trupuri lipsite de suflu. Sunt cuvinte care răzbesc, cuvinte rostite ca o litanie la timpul nepotrivit, cuvinte încălcate. Ȋntre trupurile noastre există doar regret.

 Ȋntotdeauna morţii sunt mai însufleţiţi ca noi. Ȋi găsim în nopţile reci când întindem mâinile şi nu găsim decât întuneric. Le-am surprins amprentele pe pielea noastră. Morţii nu dorm. Morţii nu visează. Iar noi nu suntem decât ruine abandonate în faţa lor.

No comments:

Post a Comment