Monday, 3 August 2015

bruised and blackened

 Cred în inimi învineţite.

 Cred în pustiul care îţi poate frânge oasele, în felul în care absenţa pulsează în măduvă ca un organ. Pleoapele mi-s grele, purpurii, şi chiar dacă le închid încă izbutesc a vedea fantomele. Mă aud vorbind: un glas atât de îndepărtat, de înstrăinat, încât mă îndoiesc că e al meu. În oglindă, chipul pare nelalocul lui, şi trebuie să-mi ating buzele, conturul obrajilor, ca să mă conving că încă sunt acolo.

 Eram doar nişte copii, într-o noapte pustie, privind dincolo de întuneric, acolo unde ştiam că se cufundau coşmarurile. E locul unde caut cu înfrigurare răsunetul unei inimi, refuzând să cred că ceea ce ţin în braţe e doar un cadavru palid şi inert. Pare o călătorie fără sfârşit, de la persoana care plecase până la umbra neputincioasă care s-a întors acasă. Sunt o corabie care-şi întinde vela sub un văzduh lipsit de stele, şi în zare nu e niciun far care să-mi lumineze calea. Sunt o casă abandonată, doborâtă de flăcări, numai zidurile stând în picioare. Sunt un pustiu răzbind, şi în jur e prea rece şi negru şi gol.

 Nu poţi respira, aşa că scrii, şi speri ca noaptea următoare să nu te găsească coşmarurile.

8 comments:

  1. Poate nu te vei mai simti asa cu timpul...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Incep sa cred ca tocmai emotiile astea sunt cele care ma definesc ca persoana. Fara ele, nu sunt sigura ce-as putea fi.

      Delete
  2. O mică provocare: http://vexoswarrior.blogspot.com/2015/08/premiul-liebster.html

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc ! Poate o voi face mai tarziu.

      Delete
  3. Uneori tristețea ne face să ne simțim,să fim cu noi înșine și atunci învățăm să ne ascultăm.Chiar dacă simți că te pierzi pe tine sau că fugi de ceea ce ești,ce simți,defapt ești într-o călătorie spre găsirea de sine.Durerea cere să fie trăită,deci simte-o și incearcă să o depășești.Și după cea mai lungă noapte vine ziua.Fii tare!!!
    Îmi place creativitatea și sensibilitatea cu care scrii.Succese!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc mult pentru sfat !

      Delete
  4. Cred ca tocmai sentimentele astea de goliciune, suferinta, etc. sunt cele care ne diferentiaza pe noi, scriitorii, fata de restul lumii. Modul in care noi tindem sa imbratisam sentimentele pozitive si sa le transformam in cuvinte in loc sa le lasam sa plece asa, cu una cu alta, si sa plecam "sa construim alta casa". Noua ne place sa traim in ruine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sau poate ne e teama sa vorbim de ruinele noastre, asa ca nu reusim decat sa le asternem pe hartie.

      Delete