Sunday, 31 May 2015

furtuna


 Îţi vei da seama mult prea târziu că sunt o furtună. Nu te vei aştepta la mai mult de o ploaie rece împletindu-se cu genele tale sau un fulg de nea aburindu-ţi pielea. Poate îţi voi aminti de briza mării, de talazurile uşoare ce-ţi alunecă sub tălpi. Nu vei auzi ecourile dinăuntrul meu, tunetul care-mi reverberează sub coaste, până când nu te va cuprinde cu totul, înfăşurându-te în răsuflarea lui.

 Spune-mi că-ţi place ideea unui uragan învăluindu-te şi zdrobindu-ţi oasele. Imaginează-ţi trupul cum tremură febril în timp ce furtuna ţi se izbeşte de zidul pieptului şi-ţi fisurează carnea. Plămânii tăi cedează sub greutatea apei. Tot ce respiri e vânt şi disperare şi furie. Privirea ţi se înceţoşează, dar mă simţi acolo, pe buzele învineţite. Voi fi sângele din venele tale. Voi fi pulsul din vârful degetelor.

 Spune-mi, ce crezi că va rămâne din tine pe urmă ?

Saturday, 16 May 2015

milovat


"I think of how, in Czech,
'to paint' and 'to love'
are only one vowel
away: malovat; milovat.
The salutation alone
is written. 
I paint you, 
I paint you, I paint you.”

—Emily Wilson

Friday, 8 May 2015

bleeding out



 Sunt pulberea rămasă de la căderea stelelor, reînnăscută într-o succesiune de contracţii şi contradicţii. Din constelaţii m-am întrupat în graţie şi oase. Trupul meu încă poartă urma izbiturii de pământ, o adâncitură în care-mi sălăşluieşte subconştientul.

 Sunt o împletitură de nervi şi vene, cafea şi gânduri. Vârfurile degetelor mi-s imprimate cu atingerea coardelor de chitară. Coastele mele s-au fisurat de la cât de multe ori am încercat să primesc oamenii înăuntru. Mă târăsc după cerneală şi-mi tai pielea cu aceleaşi nume ce mi-au frânt coastele.

 Nu sunt frumuseţe, n-am fost niciodată. Când sângerez, nu-mi pot coase rănile cu îndemânare. Mereu curg prea multe cuvinte şi cerneală printre suturile mele. Mă pierd prea mult. Mă ascund printre oase, dar venele mele plâng după lumină.

 Sunt o furtună ce distruge totul în jurul ei. Poate de aceea şovăi la atingerea unei mâini, a unei fiinţe, a unui refugiu. Nimic nu mai rămâne în urma mea.

 Acasă. Atriile mele tânjesc după drumuri îndepărtate şi oameni pe care încă nu i-am întâlnit. Fuga mi-a intrat în reflex. Sunt o pasăre cu aripa zdrobită care vede cerul, dar nu izbuteşte să-l ajungă. N-am găsit nimic care să însemne acasă. M-am îndepărtat prea tare de răsuflarea stelelor.