Wednesday, 15 April 2015

introspecţie

Ce-ţi aminteşti de ea ?
Nu prea multe. Acum că mă uit în urmă, mă simt de parcă developez totul din adâncimea unui ocean.

Cum arăta ?
Ochii ei , îi ţin minte. E tulburător să priveşti în ochii oamenilor. Uneori nu vezi nimic. Alteori vezi prea multe. Ai ei erau însufleţiţi de teamă. În momentul acela m-am gândit : nu e locul ei aici, va fugi din clipă în clipă. Ochii aceia, ochii aceia m-au făcut să mă retrag în mine.

Ai iubit-o ?
Nu. Am iubit o fiinţă împletită din mintea mea, dar care purta chipul ei. În gândurile mele, ea nu avea demoni, ci flori prinse în păr şi un zâmbet schiţat pe buze. Mă gândeam cum ar fi să-mi devină refugiu, dar înăuntrul ei avea prea multe fantome ca să mă mai primească şi pe mine.

Dacă ai avea ocazia să repeţi ziua aceea, ce ai schimba ?
Totul. I-aş cuprinde mai strâns trupul tremurând în braţe. Mi-aş lipi obrazul de pieptul ei şi i-aş asculta demonii. Aş înceta să iubesc reveria ei, persoana care nu există, şi aş privi-o în sfârşit pentru ceea ce este.

Regreţi ce s-a întâmplat ?
Mai mult decât orice. Nu-mi voi putea spăla niciodată sângele ei de pe mâini. Ea nu va putea să-şi înăbuşe fantoma mea din minte.

Dacă ai putea să o vezi din nou, ce i-ai spune ?
Că iubesc fiecare parte din ea pe care o urăşte. Până şi cicatricile. I-aş spune să înceteze să fugă, pentru că nu va ajunge nicaieri. I-aş spune…

Vorbeşte cu ea, nu cu mine.
Te rog, ai grijă de tine. N-a fost vina ta că am plecat, chiar dacă crezi asta. Meriţi mai mult, iar eu am fost un egoist. Te rog, uită-mă, uită ziua aceea, şi hai să o luăm de la capăt. Voi încerca să-ţi duc o parte din demoni.

O vezi acum ? Realitatea , şi nu reveria ?
O văd cu ochii minţii. Şi-mi rupe inima. Voi afla vreodată ce s-a întâmplat cu ea ?

Nu, nu cred. E prea târziu. Ea e mult prea departe.

3 comments: