Friday, 3 April 2015

a anestezia



 Gândurile mele şi-au împrăştiat frunzele moarte până când m-au lăsat fără vreun vestmânt cu care să mă apăr. Totul e gol acum. Nimic nu se mai mişcă. Focul s-a stins şi în urma lui nu a rămas decât cenuşă. Trupul mi-e amorţit şi oasele mi-s grele de la gheaţa ce s-a depus. Crezusem că voi mai auzi o pulsaţie în spatele coastelor, dar atriile mi-au încremenit în mjlocul sistolei. E negru şi rece şi pustiu acolo.
 Am încercat să mă schimb, dar acum mă găsesc în plină iarnă. Înăuntrul meu au rămas numai fantome într-o noapte eternă. Uneori le surprind chicotind în curgerea lentă a sângelui. Fără ele, nu aş mai şti cine sunt. E atât de frig şi mi-am pierdut constelaţiile. Nu cred că mă voi mai trezi. Nu-mi pasă dacă mă trezesc. 

3 comments:

  1. Trebuie sa-ti pese! Trebuie sa te trezești! Ce s-ar întâmpla dacă fantomele ar fi mai mult decât fantome?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu am decat visuri si orase aflate la sute de kilometri departare. Locul in care sunt acum e insufletit mai degraba de fantome decat de oameni. Am nevoie sa plec de aici ca sa am o sansa sa ma trezesc.

      Delete
  2. Si totusi , nu inceta sa cauti primavara ..

    ReplyDelete