Thursday, 30 April 2015

i'm darkness

it hurts here, it hurts
in places I didn’t even think existed,
it hurts where I don’t see,
it hurts where you left scars and bruises
and then left.
( you did seem to think
i’m a refuge for ghosts.
was i too heavy for you ? )

but you couldn’t have known
that I’m smouldering fire,
heart and smoke and fury entwined.
i’m a loaded gun that awaits freedom.
i’m not this frail, vulnerable body ;
i am storm hidden behind bones,
i’m words spilled from open veines.
you cannot break me.
i’m already cracked and trembling,
a shell without a home,
a wound that can’t heal.

i’m darkness
and I do not bow to you.

( you should think twice
before coming back to me again.
i’m not the same person you left. )

Wednesday, 15 April 2015

introspecţie

Ce-ţi aminteşti de ea ?
Nu prea multe. Acum că mă uit în urmă, mă simt de parcă developez totul din adâncimea unui ocean.

Cum arăta ?
Ochii ei , îi ţin minte. E tulburător să priveşti în ochii oamenilor. Uneori nu vezi nimic. Alteori vezi prea multe. Ai ei erau însufleţiţi de teamă. În momentul acela m-am gândit : nu e locul ei aici, va fugi din clipă în clipă. Ochii aceia, ochii aceia m-au făcut să mă retrag în mine.

Ai iubit-o ?
Nu. Am iubit o fiinţă împletită din mintea mea, dar care purta chipul ei. În gândurile mele, ea nu avea demoni, ci flori prinse în păr şi un zâmbet schiţat pe buze. Mă gândeam cum ar fi să-mi devină refugiu, dar înăuntrul ei avea prea multe fantome ca să mă mai primească şi pe mine.

Dacă ai avea ocazia să repeţi ziua aceea, ce ai schimba ?
Totul. I-aş cuprinde mai strâns trupul tremurând în braţe. Mi-aş lipi obrazul de pieptul ei şi i-aş asculta demonii. Aş înceta să iubesc reveria ei, persoana care nu există, şi aş privi-o în sfârşit pentru ceea ce este.

Regreţi ce s-a întâmplat ?
Mai mult decât orice. Nu-mi voi putea spăla niciodată sângele ei de pe mâini. Ea nu va putea să-şi înăbuşe fantoma mea din minte.

Dacă ai putea să o vezi din nou, ce i-ai spune ?
Că iubesc fiecare parte din ea pe care o urăşte. Până şi cicatricile. I-aş spune să înceteze să fugă, pentru că nu va ajunge nicaieri. I-aş spune…

Vorbeşte cu ea, nu cu mine.
Te rog, ai grijă de tine. N-a fost vina ta că am plecat, chiar dacă crezi asta. Meriţi mai mult, iar eu am fost un egoist. Te rog, uită-mă, uită ziua aceea, şi hai să o luăm de la capăt. Voi încerca să-ţi duc o parte din demoni.

O vezi acum ? Realitatea , şi nu reveria ?
O văd cu ochii minţii. Şi-mi rupe inima. Voi afla vreodată ce s-a întâmplat cu ea ?

Nu, nu cred. E prea târziu. Ea e mult prea departe.

Wednesday, 8 April 2015

only lover left standing


 He slowly kissed her knees, his lips touching every bruise and scar – the wounds that he could see. He wished he had been able to heal as easily the demons inside her.
 In his shade, she felt somehow safer. But she still couldn’t sleep. Night after night, she would get trapped in her sheets trying to escape from her nightmares. She wore them like shackles every morning under her swollen eyes. And it just got worse and worse. Her demons were smart. Even after she would wake up, sweaty and lost, they continued to pursue her, eating her alive.

 She could feel them , she once told him. Curling up in her ribcage, scattering in her ventricles. I’m carrying so many inside me. Dead people. I can’t let go of them. I fell in love with their ghosts.

 Her eyes, they looked like empty ruins haunted by people long gone.

 Then write about them, he said. Shut them off and imprison them on paper.
 I don’t know if paper can handle them.
 Give it a try.

 So writing became her morphine. In the long hours of convalescence, she wrote about what she was most afraid – the touch that was forever imprinted on her skin, the goodbyes that she never said, the letters she couldn’t bring herself to send. Sometimes he saw her, a pale shadow angrily scribbling the demons in her mind. She spilled words and blood from all those wounds, only to begin to bleed again the next day.

 She could feel the trace of her ghosts in her words, vividly trying to emerge from the thin paper. But she wrote anyway ; she wrote until him, the one who stayed, was the only lover left standing.

Friday, 3 April 2015

a anestezia



 Gândurile mele şi-au împrăştiat frunzele moarte până când m-au lăsat fără vreun vestmânt cu care să mă apăr. Totul e gol acum. Nimic nu se mai mişcă. Focul s-a stins şi în urma lui nu a rămas decât cenuşă. Trupul mi-e amorţit şi oasele mi-s grele de la gheaţa ce s-a depus. Crezusem că voi mai auzi o pulsaţie în spatele coastelor, dar atriile mi-au încremenit în mjlocul sistolei. E negru şi rece şi pustiu acolo.
 Am încercat să mă schimb, dar acum mă găsesc în plină iarnă. Înăuntrul meu au rămas numai fantome într-o noapte eternă. Uneori le surprind chicotind în curgerea lentă a sângelui. Fără ele, nu aş mai şti cine sunt. E atât de frig şi mi-am pierdut constelaţiile. Nu cred că mă voi mai trezi. Nu-mi pasă dacă mă trezesc.