Sunday, 8 March 2015

of grace and bones

 Nu m-ai iubit niciodată.

 Ai iubit ceea ce-aş fi putut fi. Fata în care m-ai fi putut modela. Eu eram abia năluca palidă a idealului tău, cea pe care ai refuzat-o chiar înainte să o cunoşti cu adevărat.

 Tu, dragule, ai iubit ceva ce nu exista.

 Nu vei cunoaşte niciodată fiinţa haotică de la trei dimineaţa, cea care scrie fără încetare, răscolindu-se pe dinăuntru până când istoveşte orice urmă de emoţie. Jurnalele şi scrisorile mele nu-ţi vor simţi privirea cutreierându-le ; scrisul meu tulbure îţi va rămâne pentru totdeauna străin.

 Nu-mi voi face coardele chitării să răsune pentru tine. E ceva ce iubesc, să-mi transpun gândurile în muzică pe timpul nopţilor reci, când ploaia-şi tremură ecoul pe acoperişuri.

 Dacă ai fi rămas , probabil am fi explorat lumea împreună. Te-aş fi legat la ochi, apoi ţi-aş fi învârtit globul pământesc până când degetele tale vor fi ales destinaţia. Fiecare loc ne-ar fi purtat paşii şi iubirea ; iar drumurile noastre ar fi fost presărate de râsete, vuietul trenurilor şi castele.

 Ai fi putut să-mi despleteşti demonii, unul câte unul, şi să-i laşi lângă ceaşca de cafea ; iar eu ţi-aş fi putut deveni ascunzătoarea favorită. Ţi-aş fi scris nuvele pe vârful pielii şi ţi-aş fi înfiorat buzele amorţite dimineaţa.

 De ce ai plecat exact când am hotărât, în sfârşit, să rămân ?

 Eu te-am preschimbat în poezie, iar tu, tu n-ai găsit în mine decât graţie şi oase. Pe urmă ai încercat să mă redefineşti doar după umbra ochilor şi tresărirea pleoapelor. Nu m-ai iubit niciodată. Nu distrugi persoana pe care o iubeşti.


 P.S. : Sper să mă regăseşti în fiecare fată pe care o vei întâlni.

No comments:

Post a Comment