Saturday, 28 March 2015

strike me down


 Au trecut zeci de nopţi de când nu ţi-am mai scris poeme, şi alte câteva sute de când ţi-am privit ultima oară ochii fremătând.

 Când ne-am întâlnit, m-ai scos din oceanul rece în care mă cufundasem, m-ai înfăşurat într-o plapumă şi m-ai ţinut la piept. Strâns, de parcă oasele mele erau ţesute din sticlă şi constelaţiile mele s-ar fi răspândit în milioane de stele căzătoare care s-ar fi pierdut în neant. În căderea mea liberă, ai fost singura persoană de care m-am putut agăţa. Pentru o vreme, mi-ai fost morfină. Mi-ai reverberat în oase şi piele, sânge şi nervi. Am putut respira prin tine. Mi-ai ţinut demonii departe în nopţile când am cedat în faţa lor. 

 Nu era o lume reală, dar era singura pe care o cunoşteam.

 Când mi-ai dat drumul, m-am izbit de pământ. Atât de tare, încă-mi simt trupul zdrelit când îmi aduc aminte. A fost ca un război în care ţi-am dat gloanţele de bunăvoie. Ţi-am mutat degetele pe trăgaci, am inspirat adânc şi mi-am lipit fruntea de gura revolverului. A fost numai o chestiune de timp până ţi-a tremurat mâna. Chiar dacă mi-am ţinut răsuflarea, tot am simţit lovitura.

 Mi-am lăsat visurile în palmele tale, iar tu le-ai zdrobit. Am încercat să te preschimb în graţie şi artă, iar tu m-ai lăsat într-o scenă a crimei.

 Dintre toate fantomele , tu ai rămas cea mai însufleţită.

Saturday, 21 March 2015

monsters don't run

 Why are you crying, little wolf ? You’ve kept your chin held up so high until now. Why are you thinking about falling ?

 You’ve got strength, otherwise you wouldn’t be here right now. You don’t just give up because things are crap. You fight. You make your way through bloody, but graceful. Lethal to others. Fear may pound in your chest, but this only makes you feel more alive. You don’t just wait to be attacked. You are the one accepting the risk and taking a stand.

 So what if you’re frightened ? We all are, and most people stay like this all their lives. You must learn how to live with it. Do what you need to do to survive. Light a cigarette and pour your tears in the smoke. Make coffee at 3 AM and finish learning the bones in the body. Wear you eyeliner and the shades below your eyes like battlefield scars. Write the madness away.
 And, like this, you’re unstoppable.

 Just remember: you’re a monster. And monsters don’t run. They tear apart.

Friday, 13 March 2015

self dissolution

writing is like
putting a gun to your forehead
and bleeding words
from the wound.
there’s something beautiful about
the tremor and the pressure
whispering beneath your neck ;
something about collapsing
unraveling
unbecoming
right before
the touch of the bullet.

how can emotion be so savage
that you must pour your blood and bones
into pages ?

they never say about writers
that they create
as much as they destroy.

Sunday, 8 March 2015

of grace and bones

 Nu m-ai iubit niciodată.

 Ai iubit ceea ce-aş fi putut fi. Fata în care m-ai fi putut modela. Eu eram abia năluca palidă a idealului tău, cea pe care ai refuzat-o chiar înainte să o cunoşti cu adevărat.

 Tu, dragule, ai iubit ceva ce nu exista.

 Nu vei cunoaşte niciodată fiinţa haotică de la trei dimineaţa, cea care scrie fără încetare, răscolindu-se pe dinăuntru până când istoveşte orice urmă de emoţie. Jurnalele şi scrisorile mele nu-ţi vor simţi privirea cutreierându-le ; scrisul meu tulbure îţi va rămâne pentru totdeauna străin.

 Nu-mi voi face coardele chitării să răsune pentru tine. E ceva ce iubesc, să-mi transpun gândurile în muzică pe timpul nopţilor reci, când ploaia-şi tremură ecoul pe acoperişuri.

 Dacă ai fi rămas , probabil am fi explorat lumea împreună. Te-aş fi legat la ochi, apoi ţi-aş fi învârtit globul pământesc până când degetele tale vor fi ales destinaţia. Fiecare loc ne-ar fi purtat paşii şi iubirea ; iar drumurile noastre ar fi fost presărate de râsete, vuietul trenurilor şi castele.

 Ai fi putut să-mi despleteşti demonii, unul câte unul, şi să-i laşi lângă ceaşca de cafea ; iar eu ţi-aş fi putut deveni ascunzătoarea favorită. Ţi-aş fi scris nuvele pe vârful pielii şi ţi-aş fi înfiorat buzele amorţite dimineaţa.

 De ce ai plecat exact când am hotărât, în sfârşit, să rămân ?

 Eu te-am preschimbat în poezie, iar tu, tu n-ai găsit în mine decât graţie şi oase. Pe urmă ai încercat să mă redefineşti doar după umbra ochilor şi tresărirea pleoapelor. Nu m-ai iubit niciodată. Nu distrugi persoana pe care o iubeşti.


 P.S. : Sper să mă regăseşti în fiecare fată pe care o vei întâlni.