Saturday, 21 February 2015

rigor mortis


i’m feeling
my demons lurking in my trachea
breathing my screams
and I wonder
are monsters born or created ?

you said
I resemble a crime scene
a corpse so mutilated by fingertips
that the only thing still standing,
the only part that belongs to me,
is the skeleton.
after the apex of my heart has burnt
dark red
between the cracks of my ribcage
nothing has remained
but the bones and the void.

i’ve held too many people
in the gaps of my collarbones
and now I realise
that the only thing I’m clinging to
are ghosts.

darling,
why did you stitch my veins
if you would cut them back open again ?
how couldn’t you realise that
you are my murderer ?

Friday, 13 February 2015

niciodată îndeajuns de departe

348 de kilometri
5 ore şi 20 de minute ;
oare va fi destul ca în sfârşit
să numesc un loc
acasă ?

poate că distanţa n-are nimic de-a face
cu mine sau cu tine 
cu oasele pe care mi le-ai zdrobit
sau cu amintirea ce-o port
zilnic, pe buze,
fără să îndrăznesc să-i dau drumul
decât în scris.

mă tem
că demonii au ajuns deja prea adânc ;
mi-au difuzat în hematii
au disecat valve
şi-au decimat prea multe sistole şi diastole
pentru ca între coastele mele
să mă mai simt vreodată
acasă.

Sunday, 8 February 2015

i'm yours, demons and all

 I have tried to forget about you. About your long, lean fingers, and about how it would have felt to be intertwined with mine. I believe that musicians have the most beautiful hands. About the short moments our eyes find each other and linger before they have to turn away.

 You were almost something. That night, my legs were trembling and the walls were spinning, but even after four cups of vodka I was still thinking about how your soft lips would feel against mine. You were just standing there, hands in pockets, quietly smoking a cigarette. You didn’t dance with any girl, not that it made me feel any better. But after drinking more, none of that mattered. The hours after midnight happened in a blur. I just wish I had some control on the walls around me.

 Thing is, you drove me insane. I wanted to taste the smoke and laughter on your lips, to feel your heart pressed against my chest, helplessly beating. I wish you had touched me as tenderly as your guitar strings. That night, I could have turned you into poetry, shape you into words. But I didn’t. I have this tendency of writing about people I’ve already lost.

  I felt less lonely when I didn’t know you. So take me. I’m yours, demons and all.

Friday, 6 February 2015

withered

 Încă mă trezesc tremurând în miez de noapte din cauza ta.

 Stau nemişcată, îmbrăţişandu-mi oasele, aşteptând să nu-ţi mai simt răsuflarea izbindu-mi ceafa goală. Îmi ascult zvâcnetul inimii în timp ce mă frâng sub cearşafuri şi-mi înăbuş strigătul în carne. Îmi doresc să alunec în inconştienţă, să ţi se estompeze chipul în contururile altor vise, dar mă ţii captivă sub pleoape zăvorâte. Iar demonii ajung întotdeauna la timp.

 Tu eşti întunericul, ceaţa învolburată ce mă urmăreşte pe străduţe reci. Mi-ai îngenuncheat voinţa când ţi-ai imprimat atingerile pe trupul meu. M-am scufundat în apă, minute, luni, dar tot n-au dispărut. Niciodată n-am izbutit să-mi ţin monştrii sub pat, mereu vin după mine. Iar acum , pentru prima oară, scriu despre tine. M-ai mutilat prea adânc. N-o să-ţi iert asta niciodată.


 Câteodată îmi imaginez cum va fi când te voi întâlni din nou. Cum va fi când îmi voi pune mâinile reci deasupra ta şi-ţi voi frânge gâtul, cum îmi vei privi zâmbetul fără să înţelegi sunetul propriilor vertebre cedând.  Dar nici asta, nici măcar asta, nu-mi va aduce satisfacţia de a nu te fi întâlnit vreodată.