Friday, 28 November 2014

înstrăinare

 Podeaua sângerândă geme sub tălpile ei goale. Frigu-i coboară pe materialul fâlfâind al rochiei , împletind fiori de gheaţă de-a lungul coapselor. I se scurge prin artere, crunt, letal. Îşi vede foile răvăşite, pagini întregi de introspecţie răzvratindu-se cu o rugă mută. Ticăitul maşinii de scris, reverberând în ea precum o a doua bătaie de inimă, acum e doar o simplă amintire îndepărtată. Îşi plimbă degetele peste clapele pianului şi-i gustă praful rânced. Notele dezacordate răsună a pustiu şi lamentare, a vremuri pe jumătate uitate şi neputinţă.
  

 Respiră aerul în care ezită singurătatea. Vrea să-şi simtă eul îngreunându-se, zdrobindu-i oasele într-o dulce apăsare. Oftează când îşi dă seama că singurele lucruri rupte din ea sunt corzile inimii. Îşi plecă pleoapele învineţite şi privi în sine însăşi ca într-o străină. Ochii ei se obişnuiseră cu neantul. Locul de sub coaste era gol, chiar anost prin pustiul său ; doi plămâni uscaţi insuflând şi comprimându-se instinctiv, îndreptându-se spre răsuflarea cea din urmă, şi , totuşi, atât de incapabili să o însufleţească.


 Când îşi descoperise inima, şi-a luat în braţe şi sentinţa. Acum, amprentele ei pe pian scornesc numai memorii însângerate. Maşina de scris nu mai izbuteşte să-i filtreze gândurile. Iar ea e rătăcită într-un gol al timpului trecut.

No comments:

Post a Comment