Saturday, 27 September 2014

losing my religion

      -         Sunt goală, nu înţelegi ?
-          Cum adică ?
-          Nu pot scoate nimic decent din mine. E ca şi când toate emoţiile s-au cufundat într-un colţ al fiinţei mele şi nu le pot ajunge. Iar pentru cineva ca mine, emoţia e vitală. E lutul cu care lucrez.
-          Iarăşi nu poţi scrie ?
-          Poţi spune şi aşa. Mă simt deconectată, monotonă. Foaia albă se află în faţa mea, degetele îmi tremură de anticipare, iar eu mă răsucesc într-un pustiu. Sunt lipsită de contur, orele se contopesc unele în altele fără să le percep trecerea. Şi încep să cred că am pierderi de memorie. Mi-e dor. Vreau ceva puternic, atât de puternic încât să-mi zdruncine realitatea şi să mă facă să uit cu totul.
-          Sună a dependenţă.
-          Scrisul e religia mea. Cum ar fi dacă ai pierde exact ce te defineşte ?
-          Emoţiile tale nu te definesc.
-          Dar lumile mele ,da. Ştii , se spune că un scriitor e o lume captivă într-o persoană.
-          Te consideri scriitoare                                                                                  -        Toţi oamenii care aştern cuvinte din răni deschise sunt scriitori. Iar din rănile mele încă se prelinge sânge.

No comments:

Post a Comment