Thursday, 7 August 2014

i think my void fits yours perfectly



 Şi atunci , sufletul meu l-a recunoscut pe-al tău. Împotriva oricărei raţiuni, era de parcă ne întâlnisem înaintea timpului. Ţi-am simţit inima răsunând a taină şi corzile reverberând frânte. Poate c-am căzut din aceeaşi stea, cine ştie. Altfel cum ai fi putut veni la mine, să mi te înfăţişezi şi să mă faci atât de diferită ?

 Îmi spuneai că sufletul tău era precum un abis, o gaură neagră, iar eu mă prăbuşeam necondiţionat în el. Că învelişurile tale erau brăzdate de cicatrici şi păreri de rău , de răni prin care încă se prelingea sânge. Cu buzele tremurând nestăvilite, m-ai rugat să plec, zicându-mi că nu mai rămăsese nimic din tine.

  Însă am continuat să te iubesc, aşa neîntregit. Ţi-am fost puls când în pustiul tău răzbătea doar o bătaie slabă de inimă. Ţi-am stăvilit ecoul gândurilor.  Ochi înlăcrimaţi la patru dimineaţa, iubiri pierdute , neîmpărtăşite, mărturii ale trecutului, remuşcări. Există rupturi în fiecare din noi. Pe acolo pătrunde lumina.

2 comments:

  1. Mi-aș fi dorit să-mi găsesc cuvintele poetice pentru acest comentariu. Doar că fug de mine. Îmi place atât de mult cum scrii!.. cum exprimi atâtea sentimente într-atât de puține rânduri.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc pentru cuvintele frumoase ^_^

      Delete