Monday, 14 July 2014

the still point of the turning world

Scrie-mă, m-ai rugat odată, şi de atunci în foile mele s-a întrupat năluca chipului tău. Chiar şi acum când ai plecat, prezenţa ta mi-este certă, profundă. Mi-ai spus că ţi-era teamă de dragoste, de apropiere, de vulnerabilitatea fiecărei atingeri. De asta te-ai înstrăinat când mi-ai zărit tumultul ?

 Iremediabil, iubirea noastră s-a prăbuşit ca un oraş în ruine ; în ultimele zile, sărutările tale fugare păreau a se întrece flămânde cu timpul, iar ochii tăi se stingeau a resemnare. Eram condamnaţi de la bun început, când , sfidători, am râs în faţa sfârşitului şi ne-am întors împotriva lumii. Ne-am îndrăgostit tineri, nebuneşte, iar căderea a fost la fel de abruptă ca şi începutul.

  Dar umbra ta palidă a rămas, mereu veghindu-mă printre rânduri. Desprinsă din reminiscenţa săptămânilor când ne iubeam nesfârşit, fără speranţă, ea mi s-a întipărit în cuvinte. Încă mă mai întorc la tine, seară de seară, în delirul unei bucurii artificiale. E o lume căreia i-am rămas captivă în pofida irealităţii sale ; o lume neschimbată, îngheţată.

No comments:

Post a Comment