Sunday, 20 July 2014

fragmente din jurnal


19 iunie, 2012
 ‘ Mi-a fost dor de tine ‘ , mi-ai spus în vreme ce m-am prăbuşit în braţele tale. Oricât îmi doream ca întâlnirea noastră să fie o revedere, mă simţeam de parcă îţi luai rămas bun.

4 iulie, 2012
Am trecut pe lângă tine ; nu mi-ai adresat niciun cuvânt, deşi chipul meu ţi se reflecta în ochi. Şi nici nu e prima oară. Parcă eşti un ecou slab al altui timp … al altei persoane. Când te-am întâlnit prima oară, îmi păreai o contradicţie – căutai ceva anume, un licăr, o scânteie, şi în acelaşi timp fugeai de ea cu toată puterea.

19 august, 2012
 Găsesc lucruri de-ale tale prin cameră, mă-mpiedic de ele încercând să ies. Împotriva voinţei mele, amintirile mi se perind prin faţa ochilor. Pentru o fracţiune de secundă te simt din nou, te simt precum ai fost odată al meu, şi mă agăţ de tine ca de o stâncă în timpul furtunii. Dar totul este distorsionat, o iluzie, şi când îţi dau drumul, mă întreb dacă mi-ai aparţinut vreodată mie.

6 septembrie, 2012
 E de rău dacă-mi doresc să-ţi simt atingerea o ultimă oară , aşa cum mi te-ai dăruit în acele luni ?

12 octombrie, 2012
Nu pot adormi. În noaptea asta am cedat vinului aşa cum ţi-am cedat şi ţie : involuntar, împotriva voinţei mele.  Am râs de nebunie că ţi-am scăpat. Te-am alungat în nimicul alcoolului şi te-am părăsit acolo. Încă râdeam când, în ceaţa gândurilor mele, un singur cuvânt mi-a scăpat de pe buzele-mi reci, iar acela a fost numele tău.

17 decembrie, 2012
 Te rog, nu-mi mai mânui condeiul. E singurul lucru care e al meu, indubitabil. E deja destul de rău că te am mereu în minte. Toate personajele mele-ţi poartă chipul ; toate cuvintele sunt imprimate cu esenţa ta.

4 februarie, 2013
Am teancuri de scrisori pe care nu ţi le-am trimis vreodată, toate lipite prin jurnal. Bănuiesc că-ţi aparţin. Problema e, nu mai vreau să-ţi înmânez vreodată o parte din mine, indiferent dacă e hârtie sau gând.

2 aprilie, 2013
Am întâlnit pe cineva azi. Părea de treabă. I-am analizat chipul şi atunci am realizat că ţi-am uitat culoarea ochilor. Chiar şi sunetul vocii tale. Am făcut un compromis şi te-am sunat. Mulţumesc că nu ai răspuns.

9 iunie, 2013
Nu le mai pot zâmbi străinilor pretinzând că eşti tu.

10 septembrie, 2013
 M-am întrebat ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă ai fi rămas şi-am decis că nu vreau să ştiu.

28 ianuarie, 2014
 Te-am zărit azi. Tot acel fum de ţigară a stors şi ultima pală de strălucire din tine. Ţi-am surâs, iar tu m-ai observat. Te-ai oprit în mijlocul străzii, ai încercat să vorbeşti cu mine. Eu însă nu ţi-am mai aruncat încă o privire. Odată ce accepţi că oamenii sunt efemeri, totul devine mult mai uşor.

6 comments:

  1. Interesant, mi-a plăcut. Și îmi place nota personală pe care o imprimi scrierilor tale, nu doar acesteia.

    ReplyDelete
  2. sunt curioasă dacă eu voi ajunge vreodată în stadiul 28 ianuarie, 2014
    damn it.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cand vei realiza ca ai ajuns nu va fi o bucurie atat de mare. Pentru ca deja vei fi pierdut multe parti din tine.

      Delete
  3. Iar până ce accepți că ei sunt efemeri, ți se pare că trăiești în iad.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iar cand accepti ca sunt efemeri, realizezi ca nu iti mai pasa de nimeni si nimic.

      Delete