Wednesday, 23 July 2014

fernweh


Se uită deznădăjduită în jur. Drumul de întoarcere era întotdeauna cel mai greu, cu oraşele perindându-se dezlănţuite în jurul şinelor. Oameni, captaţi de privirea ei într-un singur moment de existenţă, oameni pe care probabil nu-i va mai vedea, din oraşe pe care nu le cutreierase vreodată.
  
 Călătoria spre casă o făcea să se simtă singură. Acasă nu era refugiul ei. Îşi găsea mai degrabă liniştea pe străduţe lăturalnice sau castele ce poartă pecetea timpului. Acolo departe, era doar o străină ; putea să fie cine voia, sau putea să nu pretindă deloc. Nici nu conta, căci nu aparţinea nimănui, doar sieşi. În fiecare noapte, ar fi putut visa luminile străzilor într-un oraş care nu doarme niciodată.

  Poate că era vina călătorilor din tren, fiecare cu bagajul său, fiecare la fel de singuratic, contemplând o viaţă pe care nu o puteau avea. Îşi apăsă obrazul de sticla subţire, întrebându-se dacă se va mai întoarce vreodată.

2 comments:

  1. Poate se va întoarce. De ce să nu se întoarcă, atâta timp cât pentru ea adevărata ei casă era acolo?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din cauza responsabilitatilor, a vietii... asta e partea cea mai rea atunci cand calatoresti. Desi nu vrei sa admiti, iti dai seama ca nu poate sa dureze.

      Delete