Thursday, 5 June 2014

there's no goodbye

N,

 Crede-mă, e mai bine aşa. Oricum, dacă privirile noastre s-ar mai întâlni, mă îndoiesc că ai mai recunoaşte ceva.

 Când m-ai cunoscut, voiai să aduci ce era mai bun din mine la suprafaţă. Mi-am lăsat zidurile să se prăbuşească, pentru ca apoi să-mi ridic altele, de această dată ca să te cuprind şi pe tine printre gândurile mele. Dar acum nu mai există niciun fel de zid. Pentru ce folos, dacă nu mai au ce proteja ? De ce ai împrejmui un pustiu în care nu păşeşte nimeni ?

 Mă întrebi dacă această scrisoare este un soi de rămas bun. Sincer , nu ştiu. Nici n-aş vrea să te mint. La urma urmei, nu toţi scriem despre una şi aceeaşi persoană, fără oprire, cu o asiduitate aproape bolnavă ? Pentru mine, acea persoană eşti tu. Păcat că pe mine n-ai reuşit să mă regăseşti în cuvintele tale.

 Oamenii pleacă. Oamenii sunt otravă. Eu sunt otravă. Dac-ai fi rămas, în cele din urmă te-aş fi distrus şi pe tine. E ceea ce fac, mi-a intrat în reflex. Şi mă întreb, oare viaţa mea va deveni un îndelung şir de nume de care voi încerca să mă îndepărtez sau voi fi înconjurată de năluci pe jumătate uitate ? La urma urmei, timpul nu e linear. Întunericul meu, fie că este de ieri sau de azi, e mereu prezent. Orice s-a întâmplat, se va petrece din nou şi din nou şi din nou. Tu cu mine. Noi.

 Sau asta e doar conştiinţa mea ?

1 comment:

  1. Nu e doar conștiința ta. E ceva mai mult decât conștiința ta.. ceva care te întregește. Un eu al tău.

    ReplyDelete