Saturday, 28 June 2014

unstable


her
She couldn’t help but appreciate the irony of the moment ; the black, strong coffee, now cold , left bare in her hands. Just like her soul. She had been left many times and she has grown used to it. But the emptiness never quite felt the same. It was as if her cracked, misunderstood heart built a place for every glance, every tenderness. Oh, she was furious. She wanted to belong to herself once again, undoubtedly, entirely, without having to lose pieces of who she was.
This time, it was him who broke her, his endless absence, his refusal. I  shouldn’t have told him this much. I should’ve lied. Now that he knows , it will be easy for him to shatter me. I’m nothing again. If I was smart enough, I would’ve seen this coming.
She wrote the sadness away, shutting off the world, but in the end it was him who arose from the words, whole pages impregnated with his memory.


him
He watched the cigarettes falling one by one, entire bodies wasted on a girl, now weakly flickering on the cold concrete. She made him smoke quite oftenly, and without knowing it, she kept ruining him from the inside out. Him unraveling her, layer by layer, hurt ; not seeing her hurt even more. He couldn’t stand to see her spiraling into self destruction, towards a reckless runaway, and know that all this started with him. So he chose to save at least what was left of her, at his own expense.
She will fade away, he thought. I will too, from her memory. We will be better off as strangers.
With the promise in his mind, he abandoned the street, leaving behind a trail of bright red, dying lights.

*

That night, neither one was able to sleep, still thinking about the other. But, as it is said, 4 AM is the time of melancholia and lost love.

Monday, 23 June 2014

eighteen

 Încă visezi la asta, nu-i aşa ? La ziua în care vei reuşi să scapi. Să evadezi din labirint, să devii cine ţi-ai dorit dintotdeauna să fii. Încă te trezeşti în miez de noapte şi te întrebi dacă asta este persoana în care te recunoşti cel mai bine.
  
 Te întrebi de câte ori vei fi nevoită s-o iei de la început ca să ajungi acolo unde-ţi doreşti. Vrei întreaga lume sau nimic. Fără jumătăţi de măsură.Mintea ta se răzvrăteşte, întregită de idei şi cuvinte apărute de nicaieri. Ştii ce poţi face cel mai bine, dar ţi-e teamă. Foarte al naibii de teamă. Îţi dai seama cât de uşor e să te rătăceşti în labirint. Dar, adevărul e… singura persoană care-ţi stă în cale este chiar tu însăţi.

 A fost o perioadă în care ai rămas cu nimic în afara unui mare pustiu. Ştiu că faci tot posibilul să nu se întâmple asta din nou, niciodată. Ai devenit altcineva. Pun pariu că atunci când vei citi această scrisoare îţi vei da seama că ai mai pierdut câteva părţi din tine. Vei pretinde atât de mult încât la un moment dat vei realiza că nu mai eşti, şi nu mai poţi fi niciodată tu însăţi. Nu cu adevărat. În ziua în care asta se va întâmpla, totul se va sfârşi, şi abia atunci vei putea spune că ai rămas fără nimic. Nu lăsa pe nimeni să te schimbe. Eşti delicios de complicată.

 La 18 ani, sunt sigură că te-ai trezit cu un mare gol în stomac. Doar nu crezi că o simplă cifră te condamnă la o existenţă marcată de maturitate, nu ? Să nu-ţi faci griji. Eşti aceeaşi persoană ca şi seara trecută, cu aceleaşi amintiri şi dorinţe. Nu lăsa pe nimeni altcineva să-ţi spună ce să faci. Râde-i în faţă, poartă-te copilăreşte şi ia deciziile greşite. Un număr ca 18 nu te condamnă la absolut nimic. Totul e în mintea ta.

  Indiferent prin ce treci, nu te schimba. Şi te rog să nu-ţi laşi visele deoparte. Sunt atât de multe persoane care îngăduie ca visele lor să moară.

* către sinele meu de optsprezece ani, cu un an mai devreme *

Saturday, 14 June 2014

cold hands, warm heart

“I'm not a romantic…but even I concede that the heart does not exist solely for the purpose of pumping blood.“
 
 I think far too many people conceal their feeling up to the point when they can’t let anything in or out anymore. Some of them build their walls high, afraid that someone might attempt to climb them and take advantage.

 But then you find someone. And , somehow, that person makes you go back to the best part of you. Suddenly, you seek safety in him. Before you realise it, the walls come crashing down. It’s a matter of trust, undressing your mind to unravel how vulnerable you are. It’s a hard decision and, once you make it, there’s no going back.

  You lie there, with no other choice than letting him touch your bare soul. Your heart begins to wear his fingertips. You find traces of him in your thoughts. You stumble against pieces of him everyday : in a photo , between the lines of a book, in the lyrics of a song. It’s almost like you feel him breathing in your pulse, tangling in your veins. It’s an unexplainable sense of belonging that you refuse to let go of. A bond, or some strings that bring each other together.

Thursday, 5 June 2014

there's no goodbye

N,

 Crede-mă, e mai bine aşa. Oricum, dacă privirile noastre s-ar mai întâlni, mă îndoiesc că ai mai recunoaşte ceva.

 Când m-ai cunoscut, voiai să aduci ce era mai bun din mine la suprafaţă. Mi-am lăsat zidurile să se prăbuşească, pentru ca apoi să-mi ridic altele, de această dată ca să te cuprind şi pe tine printre gândurile mele. Dar acum nu mai există niciun fel de zid. Pentru ce folos, dacă nu mai au ce proteja ? De ce ai împrejmui un pustiu în care nu păşeşte nimeni ?

 Mă întrebi dacă această scrisoare este un soi de rămas bun. Sincer , nu ştiu. Nici n-aş vrea să te mint. La urma urmei, nu toţi scriem despre una şi aceeaşi persoană, fără oprire, cu o asiduitate aproape bolnavă ? Pentru mine, acea persoană eşti tu. Păcat că pe mine n-ai reuşit să mă regăseşti în cuvintele tale.

 Oamenii pleacă. Oamenii sunt otravă. Eu sunt otravă. Dac-ai fi rămas, în cele din urmă te-aş fi distrus şi pe tine. E ceea ce fac, mi-a intrat în reflex. Şi mă întreb, oare viaţa mea va deveni un îndelung şir de nume de care voi încerca să mă îndepărtez sau voi fi înconjurată de năluci pe jumătate uitate ? La urma urmei, timpul nu e linear. Întunericul meu, fie că este de ieri sau de azi, e mereu prezent. Orice s-a întâmplat, se va petrece din nou şi din nou şi din nou. Tu cu mine. Noi.

 Sau asta e doar conştiinţa mea ?