Thursday, 29 May 2014

and the walls kept tumbling down



 Nu sunt capabilă să simt. Poate că mecanismul inimii mele s-a dereglat, sau poate că mai am câteva corzi frânte de când ţi-ai lăsat amprenta în pulsul meu. Şi cum să cunosc altceva când am trăit numai înăuntrul tău ?

 Mintea mea e precum un ocean, iar printre valuri tu eşti singurul care răzbate. Am început din nou să-mi aduc aminte de tine, de noi. Dar acum abia te mai simt, abia te mai aud, de parcă toate acele nopţi când, pustiiţi de umbre, ameninţaţi de unii, de alţii , ne căutam unul pe altul, au fost doar în închipuirea mea. Cumva, ai izbutit să mă salvezi, pentru ca pe urmă să pleci din nou. Mă întreb, oare m-ai abandonat  pentru că n-ai văzut nimic în mine sau pentru că ai găsit prea multe ?


 Cred că asta e problema pe care-o am cu fiinţele umane. Când ele pleacă, nu mai rămâne prea mare lucru din mine ; cel puţin, nimic ce pot recunoaşte. Până şi persoana care sunt acum e modelată din frânturi, rămăşiţe. Dar nu suntem toţi incompleţi, aşteptând să fim întregiţi de cineva ? Ei bine, eu nu-mi mai doresc alt “cineva”. Deja ţi-am supravieţuit ţie. Mi se pare destul. 

3 comments:

  1. Unii, când găsesc mai multe decât se aşteaptă, se bucură, stau, savurează din plin momentele şi când nu le mai sunt de ajuns, pleacă, iar alţii, când găsesc prea multe se sperie şi pleacă. Probabil că uită să preţuiască... Probabil că judecă înainte de a cunoaşte cu adevărat, nu mai au răbdare...
    Atunci când ne ataşăm mult de cineva şi se produce ruptura, aşa este, simţim că nu mai suntem compleţi, simţim că acel cineva a luat o parte din noi care parcă nu mai poate fi recuperată... Dar asta ar putea indica şi o lipsa de iubire de sine. Am dat totul acelei persoane, ne-am agăţat de ea şi e de înţeles de ce ne simţim atât de secătuiţi. Oricum ar fi, e dureros, dar puterea o găsim tot în noi, chiar dacă mai greu. De la altcineva e şi mai greu să o găsim. Aş zice că nu trebuie să aşteptăm nimic, de la nimeni.
    Iar în ziua de azi, dragostea pare şi mai instabilă... Şi cu cât iubim mai mult, pe atât de mult putem suferi... Toate astea se întâmplă poate pentru că oamenii nu mai ştiu ce vor sau confunda sentimente...

    ReplyDelete
    Replies
    1. E adevarat. Cand te apropii prea mult de cineva, incepi incetul cu incetul sa te mulezi dupa preferintele si personalitatea lor ; cu alte cuvinte, capeti o parte din esenta lor, indiferent daca o vrei sau nu. Si cum sa mentii acea esenta vie atunci cand ei pleaca ?

      Delete
    2. Pare cam vagă întrebarea ta, dar voi încerca să îţi dau un răspuns... Nimeni nu deţine o reţetă a succesului, iar în dragoste, atunci când unul pleacă, se spune sau chiar aşa şi este, că ambii poartă vina, dar dragostea nu înseamnă că a fost greşită, pentru că fiecare a avut ceva de învăţat din ea, chiar dacă s-a consumat sau între timp şi-au dat seama că nu arăta aşa cum îşi doreau, amăgindu-se. De multe ori se întâmplă ca partenerii să nu se asculte, se percep greşit şi îşi crează astfel iluzii... Esenţa se menţine, probabil, atunci când cei doi sunt siguri de sentimentele lor.

      Delete