Friday, 25 April 2014

réminiscence

 Îmi va fi dor de tine , ţi-am spus.

 Cuvintele nu-ţi pot contura prezenţa, aş fi adăugat, căci tu eşti parte din mine. Tu eşti cafeaua mea de dimineaţă şi rândurile pe care le scriu. Unduirea trupului tău îmi aminteşte de corzile chitării. Într-un oraş necunoscut, harta mea eşti tu. Noaptea târziu, în ceaţa gândurilor, primul nume care-mi străbate buzele e al tău. Cerul înstelat e o reminiscenţă a privirii tale ; ochii tăi albaştrii sunt acele constelaţii şi nebuloase pe care le-am memorat de mic copil. Tu eşti busola care mă ghidează şi ancora care mă ţine la liman.

 Nu am plecat nicaieri, m-ai asigurat.
 
 Nu încă.

 Ei, bine, viaţa e o succesiune de clipe. Doar ce e în prezent contează. Numai noi contăm.

 Şi cât de îndepărtată-mi păruse pierderea ta atunci ! Crezusem că veşnicia ne curgea în vene. Nu mă gândisem la zilele în care , trezindu-mă, nu te voi regăsi alături, cufundat în lumina dimineţii ; nu mă gândisem cum va fi să te privesc schimbând, în timp ce eu voi fi rămas aceeaşi persoană.

 Dar câţi ani au trecut de când nu ţi-am mai simţit atingerea ? Adevărul e, atât de mult timp am tânjit după tine încât acum te găsesc pretutindeni. Ai fost al meu vreodată ca să admit că te-am pierdut ?

 Mi-e dor de tine. 

3 comments:

  1. Foarte frumos. Iti urmaresc de foarte mult timp blogul si mereu am fost placut impresionata de ceea ce scrii aici.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, sper sa mai treci pe aici :)

      Delete
  2. e si frumos, si adevarat: atat am tanjit incat te gasesc pretutindeni! E mai mult decat o impresie!

    ReplyDelete