Friday, 4 April 2014

the rumble of our sins



Dacă aş fi fost în toate minţile, aş fi încetat acum mult timp să-ţi scriu. Păcat. Închipuie-ţi, să aşterni scrisori pentru persoana care ţi-a lăsat un pustiu în loc de inimă.

 Când mai izbutesc a simţi vreo emoţie, trebuie să fie la vederea ta. Nici măcar n-am intenţionat asta vreodată. Şi te întreb din nou, de ce nu mi-ai dispărut din puls ? Tot trupul meu încă îţi poartă atingerea. Te-ai contopit cu venele mele şi ţi-ai făcut loc sub coaste. Mă întreb cât timp va mai trece până ţi se va stinge freamătul ochilor şi buzele tale-şi vor fi pierdut mireasma.

 Poate că e vina mea. Poate c-am căutat în prea mulţi ce-am văzut în tine şi-am ajuns să te primesc înapoi. Luni întregi au trecut şi mă gândeam că nu voi mai mânui vreodată condeiul ;  mă suspendam prin clipe în care tot ce scriam era de fapt un ecou îndepărtat de-al tău, răsunându-mi prin atrii odată cu sângele. Te despleteam , te împleteam în cuvinte şi-mi păreai atât de real.

 Nimeni nu mi-a spus că atunci când iubeşti încetezi să-ţi mai aparţii. Ar fi trebuit să ştiu mai bine. 

1 comment:

  1. Mi-aduci aminte de zbuciumuri ce credeam ca au trecut..

    ReplyDelete