Thursday, 6 March 2014

il était une fois


 Şi când îţi zăresc chipul, îmi place să cred că-ţi pot intra în puls la fel de bine precum prima dată când privirile ni s-au întâlnit. În mijlocul furtunii ni se dezvăluise o altă realitate. Orice poveste începe cu doi străini trăind o coincidenţă; iar a noastră îşi are rădăcinile într-o cafenea uitată de lume. Eram amândoi singuri, uzi până la piele, însufleţiţi de aburul cafelei şi respirând cuvinte printre pagini.

 Ţi-ai ridicat privirea, iar în ea am citit recunoaştere. Pentru mine, tu ai fost ca un ecou, un tremur al subconştientului meu, mai vechi decât lumea. Mi-ai reverberat prin tot trupul şi mi-ai străbătut toate zidurile. Am stat secunde întregi cu minţile pierdute aiurea, fără să contenim a ne măsura. Te-am răsfoit ca pe o carte deschisă, sau poate ca pe basmul meu preferat, şi nu ţi-am mai dat drumul.

 Gândurile-ţi stăruiau pe buze, căutând să mă găsească, şi nu te-am mai lăsat să aştepţi. 

No comments:

Post a Comment