Friday, 21 March 2014

anchor


 Noaptea, buzele tale mi se plimbă pe frunte. Mi se infiltrează în vis ; le simt moi, liniştitoare, dornice să mă regăsescă. Îmi chemi numele ca pe un refugiu, iar eu , pe jumătate adormită, îţi răspund.  Prin întuneric, îţi caut dezorientată trăsăturile chipului, căldura corpului.

 Îmi las obrazul să se odihnească pe pieptul tău. Sub coaste, bătăile domoale  Din instinct, inspir adânc, iar inima mea răsună în acelaşi ritm cu a ta. Printre aşternuturi, nu-mi dau seama unde începe trupul tău şi se termină al meu.  Mereu am căutat în cei din jur ceea ce-mi lipseşte , eu, calătoarea pustiită.  În foşnetul inimilor noastre, îmi place să cred că suntem unul. Că ne întregim. 

 Mă strângi în braţe ca şi cum suntem în mijlocul oceanului, iar tu lupţi împotriva unui curent nevăzut pentru a mă ţine pe loc. Îţi descopăr amprentele măcinându-mi pielea într-o dulce îngemănare. Până şi oasele-mi poartă urma atingerilor tale.  Vulnerabilă, tremurând, te-am lăsat să vezi fiecare gol din mine, şi mi-ai înfruntat întunericul ca şi când era parte din tine. Te-ai luptat cu el când nici măcar eu nu eram capabilă s-o fac.

 Ţi-a păsat iremediabil. Şi a fost destul ca să cădem amândoi. 

1 comment:

  1. E un vis adanc inradacinat in fiecare minte construita pentru iubire.

    ReplyDelete