Friday, 21 February 2014

stop the world, i wanna get off with you

 Şi te-am întrebat cum e să fii mereu pe drumuri, numai cu chitara şi cu mine alături, şi să laşi o parte din tine în fiecare loc pe care-l colinzi. Ca într-o fugă nebună, niciodată nu rămânem, niciodată nu îndrăznim să o luăm de la capăt. Nu mai putem. Alţii nu înţeleg cum e să-ţi trăieşti viaţa într-o rătăcire contantă, fără să arunci vreo privire peste umăr; n-au habar cum să-şi frângă firele ce-i leagă de trecutul lor şi să se lase în voia locurilor pe care le cuprind cu privirea.

 Când sunt pe cale să adorm sub lumina stelelor, pe sub pleoape-mi licăreşte o lume nemărginită, pregătită să mă primească. Oraş după oraş, zi după zi, căci nu destinaţia contează, ci călătoria. Amândoi avem nostalgia locurilor unde n-am trăit vreodată; poveştile curg prin noi, însufleţindu-ne . E o chemare prea puternică ca să ne opunem. Ziua ne pierdem în lăcaşuri vechi, în acorduri de chitară, în fiinţa celuilalt. Noaptea îţi cuprind trupul rece, descoperindu-l ca pe o hartă, şi călătoresc pe sub marginile inimii tale, acolo unde mi-ai spus că întotdeauna voi fi acasă.


 Dar eu îmi amintesc. Şi-mi dau seama când îţi văd chipul gol, ochii fremătând stins, că nici tu n-ai uitat. Te zăresc fumând ţigară după ţigară, plimbându-ţi în neştire degetele pe chitară ; corzile sunt la fel de tensionate ca privirea ta. Îmi cauţi mâna, şi atunci realizez cât de efemer e refugiul nostru, cât de uşor îl poate zdrobi un singur cuvânt, o simplă amintire. 

No comments:

Post a Comment