Friday, 14 February 2014

pressure point

 Pe cât de pustii sunt ochii mei, pe  atât ai tăi sunt însufleṭiṭi de greutăṭile ce te-au zdrobit.

 Mă întreb ce ecouri îṭi poartă gândurile ; ce ṣoapte, ce amintiri ṣi-au găsit sălaṣ în ascunziṣurile minṭii tale. Trecutul nu pare a te părăsi vreo clipă ; îl aud reverberând în răsuflarea-ṭi îngreunată, ṭi le simt în tremurul mâinilor reci. Eṣti distant, lipsit de conṣtiinṭa locului în care te afli, mereu cufundat în alte timpuri.

 De ce ai ales să dai totul uitării ?  m-ai întrebat.
 Dar tu de ce ai ales să trăieṣti într-o reminiscenṭă ?

  Eu sunt precum o scoică goală , pierdută pe mal ṣi arătându-ṣi trupul sfărâmat lumii ; o busolă fără direcṭie, fără sens, într-un univers neajutorat unde nimeni nu pare a ṣti încotro să meargă pentru a ieṣi din labirint. Sunt nimic. În acest înveliṣ rece, mă îndoiesc că am simṭit vreodată ceva – remuṣcare, iubire, durere, toate sunt la fel . Cred că amprentele tale mi-au presărat pulbere de gheaṭă în adâncul inimii.

 Nu pretind c-aṣ ṣti ce-i înăuntrul tău, ṭi-am zis, dar de un lucru sunt sigură. Într-o bună zi, tu ṣi cu mine vom fi la fel.

No comments:

Post a Comment