Friday, 21 February 2014

stop the world, i wanna get off with you

 Şi te-am întrebat cum e să fii mereu pe drumuri, numai cu chitara şi cu mine alături, şi să laşi o parte din tine în fiecare loc pe care-l colinzi. Ca într-o fugă nebună, niciodată nu rămânem, niciodată nu îndrăznim să o luăm de la capăt. Nu mai putem. Alţii nu înţeleg cum e să-ţi trăieşti viaţa într-o rătăcire contantă, fără să arunci vreo privire peste umăr; n-au habar cum să-şi frângă firele ce-i leagă de trecutul lor şi să se lase în voia locurilor pe care le cuprind cu privirea.

 Când sunt pe cale să adorm sub lumina stelelor, pe sub pleoape-mi licăreşte o lume nemărginită, pregătită să mă primească. Oraş după oraş, zi după zi, căci nu destinaţia contează, ci călătoria. Amândoi avem nostalgia locurilor unde n-am trăit vreodată; poveştile curg prin noi, însufleţindu-ne . E o chemare prea puternică ca să ne opunem. Ziua ne pierdem în lăcaşuri vechi, în acorduri de chitară, în fiinţa celuilalt. Noaptea îţi cuprind trupul rece, descoperindu-l ca pe o hartă, şi călătoresc pe sub marginile inimii tale, acolo unde mi-ai spus că întotdeauna voi fi acasă.


 Dar eu îmi amintesc. Şi-mi dau seama când îţi văd chipul gol, ochii fremătând stins, că nici tu n-ai uitat. Te zăresc fumând ţigară după ţigară, plimbându-ţi în neştire degetele pe chitară ; corzile sunt la fel de tensionate ca privirea ta. Îmi cauţi mâna, şi atunci realizez cât de efemer e refugiul nostru, cât de uşor îl poate zdrobi un singur cuvânt, o simplă amintire. 

Friday, 14 February 2014

pressure point

 Pe cât de pustii sunt ochii mei, pe  atât ai tăi sunt însufleṭiṭi de greutăṭile ce te-au zdrobit.

 Mă întreb ce ecouri îṭi poartă gândurile ; ce ṣoapte, ce amintiri ṣi-au găsit sălaṣ în ascunziṣurile minṭii tale. Trecutul nu pare a te părăsi vreo clipă ; îl aud reverberând în răsuflarea-ṭi îngreunată, ṭi le simt în tremurul mâinilor reci. Eṣti distant, lipsit de conṣtiinṭa locului în care te afli, mereu cufundat în alte timpuri.

 De ce ai ales să dai totul uitării ?  m-ai întrebat.
 Dar tu de ce ai ales să trăieṣti într-o reminiscenṭă ?

  Eu sunt precum o scoică goală , pierdută pe mal ṣi arătându-ṣi trupul sfărâmat lumii ; o busolă fără direcṭie, fără sens, într-un univers neajutorat unde nimeni nu pare a ṣti încotro să meargă pentru a ieṣi din labirint. Sunt nimic. În acest înveliṣ rece, mă îndoiesc că am simṭit vreodată ceva – remuṣcare, iubire, durere, toate sunt la fel . Cred că amprentele tale mi-au presărat pulbere de gheaṭă în adâncul inimii.

 Nu pretind c-aṣ ṣti ce-i înăuntrul tău, ṭi-am zis, dar de un lucru sunt sigură. Într-o bună zi, tu ṣi cu mine vom fi la fel.

Tuesday, 4 February 2014

show me how defenseless you really are.


 Niciodată n-a mai fost pusă în asemenea situaţie. Niciodată nu stătuse cu privirea stinsă, lipsită de cuvinte în faţa cuiva.
 Iar el ghicea lupta ce-o purta înăuntrul ei ; ea, furtună din miezul celei mai aprige ierni, frunza ce refuză să apună sub bătaia vântului, şi el, otravă care i se scurge prin întregu-i organism, din venă în venă, până-n artere, pătrunzandu-i în atrii şi gânduri. Şi nici măcar nu se zbătea. Nu mai ştia cum.

 Oamenii spuneau despre ea că avea gustul nopţilor pierdute şi al ţigărilor arse; că, de prea multă vreme, tot ce cunoscuse a fost nepăsarea şi ura, iar acum nu a mai rămas nimic pentru ea. O cochilie goală, spălată de valuri, un trup întreţinut doar de răsuflări reci, artificiale, asta era ea.

 Dar atunci de ce-şi simţea trupul prefăcându-i-se în fum la fiecare atingere de-a lui ? Cum izbutiseră să se abandoneze unul altuia atât de nechibzuit ? Abia atunci a înţeles. Iubirea e mai rea ca ura. Iubind, eşti înlănţuit fără scăpare de cineva, contopit cu el , aceeaşi fiinţă. Ura e doar un gol nesfârşit pe care-l străbaţi zi de zi , fără a întâlni ceva nou.
 El n-o ura. Nu poţi uri ceva ce înţelegi. Îl poţi numai distruge.

 - Tragic, nu-i aşa ? Să pierzi unicul lucru de care ţi-a păsat vreodată. Să-i dai drumul singurei persoane pe care ai iubit-o.

 În vocea lui nu se găsea decât o amară, infinită tristeţe. Era peste tot , răvăşit în mintea ei, un intrus printre amintirile ei. Nici nu-şi dăduse seama când îl primise înăuntru ; acum tot ce voia era să-l păstreze .
Ciudat, să-ţi regăseşti inima când eşti pe punctul de a o pierde din nou .