Saturday, 18 January 2014

exposure ;

Cu ţigara atârnându-i printre degete, zace întinsă pe patul ei. Gândurile ei , esenţa a ceea ce era ea , pe toate la auzea ca de la mare adâncime. În majoritatea timpului doar lâncezea într-o amorţeală rece, inconştientă de trecerea minutelor. Nu ştie cine este. Nu doreşte să afle. Mintea ei e o busolă frântă, iar sufletul o lume rătăcită.
 Nu are niciun răspuns. Nu-şi găseşte locul în trupul acela zdrelit, în inima aceea la fel de friguroasă precum un miez de iarnă.
 Iese pe balcon, cu plămânii invadaţi de fum şi mirosul sărat al lacrimilor. Priveşte către cer. O cunoaşte de multă vreme. E singurul lucru care nu s-a schimbat de când era mic copil şi era în siguranţă. Stelele erau ca o hartă, indicându-i drumul pe care venise şi încotro se îndrepta. Îşi întinse mâinile către el, dorindu-şi să se desprindă de ea însăşi, din străina care devenise.  
 Se apleacă peste balustradă şi priveşte în jos, unde luminile dezvăluie oraşul cu oameni pustii. Nu mai are niciun farmec să se uite la el acum. Ştie că nimeni de acolo nu o mai aşteaptă. 

4 comments:

  1. Este în scrisul tău o vibraţie emoţonală foarte frumoasă şi reuşeşti să transmiţi cu măiestrie emoţii şi stări. :)

    ReplyDelete
  2. Mie imi transmiti emotii triste...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Le gasesc a fi emotiile cel mai usor de descris in momentul asta.

      Delete