Thursday, 23 January 2014

atlas

 Câteodată mă întreb dacă mă auzi.

 Pentru că eu te regăsesc adesea. E ca şi când ai un refugiu prin adâncurile minţii mele. Ai rămas doar o nălucă ce-mi străbate fugitiv conştiinţa. Când scriu, te simt respirând, reverberând printre fraze. Nopţile-s împovărate de revenirea ta ; dimineţile te pierd din nou şi din nou. Ne-a fost dat să ne întâlnim, dar cu ce preţ ?

 Te-am iubit, cândva. Mi-ai fost puls, ai fost sângele ce-mi alerga prin vene.  Cu condeiul în mână, ochii tăi se înfiorează precum stelele în străfundul cerului. Răsuflarea ta caldă îmi alină obrazul ; o recunosc după şovăiala firavă, dar hotărâtă. Te apleci, îmi priveşti foile scrise, rupte, mototolite, aruncate. Tu ai fost singurul căruia i-am arătat lumile mele ; scrisul era trăsătura noastră umană. Şi mi te imaginez spunând : Încă trăieşti acolo, după tot acest timp ?

 Nu. Te aud , te port în gânduri. Trăiesc în tine.  Dar ce putere au cuvintele dacă eu nu te pot avea înapoi ? 

9 comments:

  1. Ma regasesc in ceea ce ai scris, poate nu din acelasi motiv, poate nu in prisma aceleiasi persoane, dar mi-ai ajuns la suflet, frumos...

    ReplyDelete
  2. "Dar ce putere au cuvintele dacă eu nu te pot avea înapoi ? " Nici eu nu aş fi putut spune mai bine ce ai scris aici ..

    ReplyDelete
  3. Pe cât de scurt textul, pe atât am tremurat plângând.

    ReplyDelete
  4. Poate cuvintele nu au putere dar ceea ce simti are.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si, totusi, ce valoare au sentimentele tale daca tu esti singura care-si da seama de puterea lor ?

      Delete
  5. foarte frumos spus :X multi ne regasim in aceste cuvinte

    ReplyDelete