Thursday, 26 December 2013

nodus tollens


 M-ai prins de mâna dreaptă şi m-ai condus spre nicaieri. Tu ai fost prima lume despre care am scris, şi cea mai plăcută mie. În fiecare zi, cutezam să înaintez printre priviri îndelungi, gânduri învălmăşite, ceşti de cafea luate pe fugă ; în schimb, tu-mi gustai învelişul rece, căutând ceva, orice, un sentiment, sau poate o conştiinţă. Nu e nimic dincolo, doar întuneric, ţi-am spus, dar nu m-ai crezut. Voiam să te ţin departe de ce fusesem, de existenţa mea,  şi să-ţi consum constelaţiile printre secunde.

 Iar când ai înţeles într-un final, ai putut găsi doar beznă şi sânge pe buze. Şi n-ai putut iubi o abominaţie.

 Îmi smulg cuvinte din mine, încercând să mă îndepărtez de tine, de scrisorile răsfirate din care nu ţi-am trimis nici măcar una. E ceaţă, mi-e frig, iar tu-mi străbaţi gândurile de parcă-ar fi ale tale de drept. Nu pot scrie decât rânduri aşternute în neajutorare, impregnate cu memoria ta. Mă frământ şi caut să mă regăsesc, căci încă nu pot accepta lipsa bucăţilor din mine.

 Mă întreb dacă voi mai mânui vreodată eu însămi condeiul. 

2 comments:

  1. mhmmmmmmmmm..oare ne vom mai regasi vreodata cu adevarat??? ...
    nu regret ca te-am gasit. ma umplii.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ca sa te regasesti, ar trebui sa te cauti in tine insuti, si nu in alti oameni.

      Multumesc . ^_^

      Delete