Thursday, 26 December 2013

nodus tollens


 M-ai prins de mâna dreaptă şi m-ai condus spre nicaieri. Tu ai fost prima lume despre care am scris, şi cea mai plăcută mie. În fiecare zi, cutezam să înaintez printre priviri îndelungi, gânduri învălmăşite, ceşti de cafea luate pe fugă ; în schimb, tu-mi gustai învelişul rece, căutând ceva, orice, un sentiment, sau poate o conştiinţă. Nu e nimic dincolo, doar întuneric, ţi-am spus, dar nu m-ai crezut. Voiam să te ţin departe de ce fusesem, de existenţa mea,  şi să-ţi consum constelaţiile printre secunde.

 Iar când ai înţeles într-un final, ai putut găsi doar beznă şi sânge pe buze. Şi n-ai putut iubi o abominaţie.

 Îmi smulg cuvinte din mine, încercând să mă îndepărtez de tine, de scrisorile răsfirate din care nu ţi-am trimis nici măcar una. E ceaţă, mi-e frig, iar tu-mi străbaţi gândurile de parcă-ar fi ale tale de drept. Nu pot scrie decât rânduri aşternute în neajutorare, impregnate cu memoria ta. Mă frământ şi caut să mă regăsesc, căci încă nu pot accepta lipsa bucăţilor din mine.

 Mă întreb dacă voi mai mânui vreodată eu însămi condeiul. 

Saturday, 14 December 2013

void

tu
erai flacăra ce-mi aprindea galaxii în vene
şi visurile ce-mi inundau spaţiul dintre secunde.
era o lume în care ceasurile au amuţit ;
iar oamenii au încetat să alerge
dar asta nu e acea lume.

acum ,
cu emoţiile zdrobite între pleoape,
ridic ochii
şi văd un cer lipsit de stele.
un vid care-l oglindeşte pe-al meu.

sunt singură în mintea mea,
fără nicio hartă,
fără nicio busolă. 

Friday, 6 December 2013

they called you "heartless"

 Îţi aud slab vocea, ca de sub străfundurile unei ape învolburate. Chipul tău îmi apare în ceaţă ; prezenţa ta îmi trezeşte reminescenţa acelor nopţi când îţi căutam trupul cald, moale, sub cearşafuri. Sub conturul venelor, îţi simţeam bătăile inimii ca pe ale mele, acele zvâcniri constante care acum par atât de îndepărtate.
  
 Încă cu picioarele pe pământ. Deşi atât de greu.
  
 Îţi iubeam vulnerabilitatea, şi-ţi preţuiam ardoarea cu care luptai s-o ascunzi. Sub cuvintele tale detaşate, îţi dezvăluiai cu greu gândurile. Construiai ziduri atât de înalte încât nimeni nu izbutea să treacă peste ele. Te numeau lipsit de conştiinţă, dar îţi simţeam interiorul tânjind, sperând.  

 Odată ce pierzi pe cineva, persoana care revine nu mai este aceeaşi. Ceva lipseşte din ochii lor – o scânteie, acel licăr de recunoaştere şi apartenenţă. Te uiţi la el, şi-ţi dai brusc seama , Odată şi-a împletit visuri despre mine. Odată şi-a lăsat zidurile să se prăbuşească numai ca să mă lase să intru.


 Privirea ta o întâlni pe-a mea , stăruind cu o îndelungă dorinţă înainte de a pleca mai departe.