Friday, 8 November 2013

~

597 de zile mai târziu,

 Încă scriu despre tine şi tu nu ai citit niciun rând.

 Părţi din mine îmi amintesc de tine. Eşti în şuviţele mele răzleţe de păr,  pe vârful buzelor mele, în gândurile mele. Mi-e dor de tine în fiecare oră. Mă trezesc căutându-te precum un bolnav după o convalescenţă îndelungată ; totul e neclar, în ceaţă. Cedez, umblu fără să-mi dau seama prin locurile ce-ţi poartă atingerea. Mirosul tău încă-mi zace în haine, greu şi contagios, iar eu mă refugiez în el, refuzând să te las să scapi.

 De fiecare dată, conştientizez târziu plecarea ta. Nu-mi pot înfrâna icnetul, răsuflarea înceată.  Te pierd din nou după fiecare bătaie de inimă, pentru ca apoi să te regăsesc în şovăirea minţii mele. Noaptea e un caleidoscop în care îţi rememorez ochii calzi şi braţele tale cuprinzându-mă în timp ce şopteşti : Promite-mi. Promite-mi că vom fi pentru totdeauna.

 O cauză pierdută, pentru asta am luptat.  Câteodată mă gândesc că nu ar trebui să te las să te strecori înapoi. Dar înăuntrul meu se află un pustiu ce-ţi aşteaptă întoarcerea.


 Dacă cineva m-ar fi putut salva, tu ai fi fost aceea.

5 comments:

  1. poate pustiul acela ar trebui umplut cu altceva..

    ReplyDelete
  2. O astfel de iubire e blestemata sa nu intalneasca una la fel, sa nu fie reciproca niciodata. Felicitari pentru ceea ce faci!

    ReplyDelete