Saturday, 24 August 2013

busolă.

 Se  lăsă să cadă în braţele lui, într-un final înfrântă şi pustiită. Renunţase fără niciun fel de luptă. Trupul ei slab se apăsa de al lui, iar greutatea secretelor şi a minciunilor se revărsa în el. O ţinea în braţe ca şi când ea era ancora ce-l lega de acea lume.

 Pierdută sub povara gândurilor ei învolburate, nici nu-şi dădea seama ce se petrecea în jurul ei. Privea în gol, iar ochii săi reflectau dezastrul dinăuntrul ei. Bătaia inimii lui era ca un ceasornic pentru ea, măsurând secundele ce se scurgeau în neştire. Era captivă în propria ei minte, acolo unde nu exista vreo scăpare ; singurul loc unde zidurile ei tremurau şi se prăbuşeau şi se prăfăceau în praf şi pulbere, lăsând-o lipsită de apărare.

 Se lupta precum o barcă împotriva curentului , încercând să se descâlcească de puterea trecutului ei. Trasă mereu în adâncuri, atrasă în tulburarea valurilor, cădea într-o negură fără de sfârşit. Dincolo de asta, nu mai exista nimic. Fără rămăşiţele a ceea ce fusese cândva, era pierdută, fără nicio şansă de regăsire. Şi oricât se zbătea, trecutul rămânea singura ei busolă.


 Ar fi trebuit să ştie. Inimile nu sunt locuri în care să-ţi încropeşti un cămin.

No comments:

Post a Comment