Friday, 12 July 2013

summertime sadness

 Ea este copila ce aleargă spre mare, cu tălpile alunecând în nisip şi cu chipul alintat de-un amurg târziu. Aleargă fără oprire, cu inima răsunându-i nebuneşte în piept şi cu mintea pierdută aiurea,  temându-se că aceea e ultima oară când vede apa nesfârşită.  Foşnetul mării răscoleşte ţărmul , iar inima ei e o casă ce vrea să cuprindă vuietul valurilor.

 Pielea i se înfioară simţind briza răcoroasă. Marea e emoţia ei reîncarnată. În întinderea nemărginită se oglindeşte cerul albastru şi sufletul ei. Apa însufleţită e un ecou al fiinţei ei răsfrânte în curgerea timpului. Inima ei aparţine mării şi întotdeauna se va regăsi pe ea însăşi acolo.

  Trupul îi tremură recunoscător la atingerea apei reci. Pe măsură ce înaintează, tălpile i se încurcă printre scoici şi alge răzleţe. Valurile se izbesc de şoldurile sale, iar acea mângâiere reverbera până în cel mai lăuntric colt al fiinţei sale. Îşi plimbă degetele prin apa fluidă, gândindu-se că niciodată nu va ieşi de sub acea vrajă surdă.

 Sub unduirea mării, arde febril de-un dor ce deja o tulbură

3 comments: