Saturday, 20 July 2013

no light, no light



Poate că într-o zi vei reveni, asta continui să-mi spun. Pe o stradă goală, coincidenţele ne vor aduce împreună ; inimile noastre neştiutoare vor bătea în derivă, iar ochii noştri se vor întâlni urmărind traseul amintirilor. Ca doi fugari împletiţi printr-un anotimp îndepărtat, ne vom împrăştia trecutul în trăsăturile chipului.  Mă vei alerga cu privirea nebună, neîncrezătoare, a omului al cărui trecut păleşte în umbra realităţii, şi vei observa că înăuntrul meu e rece şi pustiu.

 Răsuflarea îţi va încetini sub greutatea atâtor regret mute, dar eu voi continua să zâmbesc. După atâta timp, chipul meu ţi-a rămas întipărit în suflet, chipul celei care-am fost odată. Cea din faţa ta e o simplă străină cu iz de amintiri.

 -          Suntem o cauză pierdută, vei spune, clătinând din cap.

 Iar chipul meu va fi înlocuit de cel al străinei. Vei crede că m-am îndrăgostit de singurătate, că nu mi-am îmbinat vreodată bătăile inimii cu ale tale. Dar cum ai putea să spui că nu am avut nevoie niciodată de tine, când  tu ai răpit tot ce a însemnat a fi eu ?
 Prin vene îmi va pulsa un singur gând: graba sfârşitului.

 -          Niciodată n-ai avut ocazia să-ţi iei la revedere.

Friday, 12 July 2013

summertime sadness

 Ea este copila ce aleargă spre mare, cu tălpile alunecând în nisip şi cu chipul alintat de-un amurg târziu. Aleargă fără oprire, cu inima răsunându-i nebuneşte în piept şi cu mintea pierdută aiurea,  temându-se că aceea e ultima oară când vede apa nesfârşită.  Foşnetul mării răscoleşte ţărmul , iar inima ei e o casă ce vrea să cuprindă vuietul valurilor.

 Pielea i se înfioară simţind briza răcoroasă. Marea e emoţia ei reîncarnată. În întinderea nemărginită se oglindeşte cerul albastru şi sufletul ei. Apa însufleţită e un ecou al fiinţei ei răsfrânte în curgerea timpului. Inima ei aparţine mării şi întotdeauna se va regăsi pe ea însăşi acolo.

  Trupul îi tremură recunoscător la atingerea apei reci. Pe măsură ce înaintează, tălpile i se încurcă printre scoici şi alge răzleţe. Valurile se izbesc de şoldurile sale, iar acea mângâiere reverbera până în cel mai lăuntric colt al fiinţei sale. Îşi plimbă degetele prin apa fluidă, gândindu-se că niciodată nu va ieşi de sub acea vrajă surdă.

 Sub unduirea mării, arde febril de-un dor ce deja o tulbură