Sunday, 30 June 2013

nobody's home


 În acele clipe când amintirile se prăbuşesc unele peste altele, iar eu nu mai izbutesc să fac diferenta dintre imaginar şi realitate, chipul tău e singurul care mi se iveşte în minte. Pe sub pleoapele mele, detaliile sunt la fel de vii ca şi când te-ai afla lângă mine. Zâmbetul tău, cel pe care-l păstrezi numai pentru mine, îţi luminează privirea şi-mi întregeşte golul lăuntric. În spatele ochilor tăi mari, azurii, pot ghici toate gândurile ce nu-ţi părăsesc buzele. Numele meu se încurcă în buzele tale, pentru ca apoi să plutească pe adierea vocii tale. Îmi întind mâinile către tine, căutând liniştea în braţele tale, dar tot ce găsesc este amintirea chipului tău odihnindu-se printre şuviţele mele de păr. În acel moment, răsuflu adânc şi număr milele ce ne despart. Atunci realizez că niciodată nu va fi mai uşor, că şirul amintirilor te învăluie atunci când te aştepţi mai puţin şi că timpul nu domoleşte nicio emoţie.

  Dar atunci îmi amintesc de numărul bătăilor de inimă ce-mi scaldă trupul atunci când te văd : mai numeroase, mai adânci, învolburându-se în valurile tuturor cuvintelor nerostite. Cuprinsă la pieptul tău, uit de orice distanţă şi mă simt ca acasă.

4 comments:

  1. E frumos sa ai pe cineva in bratele caruia sa e simti in siguranta.

    ReplyDelete
  2. Adevarul este ca distanta devine irelevanta cand stii ca acolo undeva se afla centru universului tau . :)

    ReplyDelete
  3. Hei, m-am mutat pe un alt blog :). În caz că vrei să mă urmăreşti în continuare, linkul este http://desigurcanu.blogspot.com Take care!

    ReplyDelete
  4. Stii, e destul de ciudat ca un singur om poate sa te faca sa simti atatea emotii imbinate, incurcate si imbatatoare. Atunci cand simti ca ametesti sau cum ai spus tu, cand nu mai faci diferenta dinte realitate si vis. E frumos, stii? E intr-adevar frumos!

    ReplyDelete