Friday, 10 May 2013

what i've done


N,
 
  Mă bucur că te-am văzut , asta a fost tot ce mi-ai spus. Când am plecat de lângă tine, m-am simţit ca o străină. În acel moment m-am gândit la toate acele dăţi în care-mi spuseseşi cât de mult ţi-am lipsit. La conversaţiile care se terminau cu un zâmbet , o îmbrăţişare. Şi m-am simţit mai singură ca niciodată.

 În ultimele luni, m-a urmărit mereu senzaţia că nu sunt întreagă. Că o necunoscută face toate lucrurile pe care le fac eu, iar că adevărata mea viaţă mă aşteaptă într-un loc unde n-o pot ajunge. Precum o frunză în bătaia vântului iernatic, îmi cuprind trupul spulberat, aşteptând prăbuşirea. Mă întreb dacă ar fi fost mai bine dacă aş fi rămas alături de tine până la sfârşit. Mi-am dorit să fiu mai puternică, mai puţin vulnerabilă, dar în schimb te-am pierdut pe tine.

 Eu mi-am făcut alegerea. Sper că tu ai ales-o pe cea bună.

  Uneori mă gândesc dacă ţi-ar mai plăcea persoana ce am devenit. Sau dacă ai mai regăsi la mine părţi din ceea ce am fost eu.  Cu fiecare bătaie de inimă, fiecare săptămână care trece, mă recunosc din ce în ce mai greu.

 Vreau să-ţi scriu atât de multe, dar data viitoare când ne vom întâlni nu îţi voi spune nimic din toate acestea. 

1 comment: