Saturday, 6 April 2013

four AM;



 Zăcând în pat, cu păturile înfăşurate în juru-mi, mă gândesc la tine. În fiecare noapte, când stelele se perindă pe cer şi obrazul lunii luceşte-a melancolie, mă întreb dacă ochii tăi urmăresc acelaşi spectacol celest. Cu trupul rece, înfrigurat, mi te imaginez la mile depărtare, incapabil să adormi gândindu-te la mine.

 Bătăile propriei inimi mă ţin trează în timpul nopţii, atunci când tânjesc după braţele tale. Chipul tău, ochii tăi strălucitori îmi aduc aminte de licărirea nebună a stelelor. Ai păşit în viaţa mea ca şi când ştiuseşi că aveam nevoie de un refugiu. Când m-ai găsit, amorţită şi confuză în furtuna unei nopţi de decembrie, ţi-am simţit fragilitatea în contopirea delicată a buzelor. Lumina lunii ne învăluia pe măsură ce-ţi atingeam inima. Zâmbetul îţi încălzea chipul când ţi-am indicat stelele scânteind pe cer şi ţi-am spus că sunt aidoma ochilor tăi.  Atunci, ţi-ai împletit degetele printre-ale mele şi ai promis că niciodată nu vei pleca.
 Bănuiesc că dorisem să plec departe, să mă pierd împreună cu tine în adâncul stelelor, dar în schimb m-am pierdut pe mine când m-ai zdrobit.  

 E patru dimineaţa, iar mintea mea încă hoinăreşte, gândindu-se la tine.

6 comments:

  1. Frumos blog, felicitari! Al meu la inceput, si nici nu stiu daca ma pricep sa fac unul...

    ReplyDelete
  2. ...ce descriere frumoasa.ce stare confuza.esti minunata,mi-a placut mult postarea.te astept cu drag,pe la mine.

    ReplyDelete
  3. Citind articolul tau,parca eram si eu ...acolo cu tine.Foarte frmos,felicitari!

    ReplyDelete