Saturday, 19 January 2013

in the end, you just get tired of watching everything turn to dust.



  Ochii lui întunecaţi erau ca gheaţa şi focul şi furia, toate împreunate. Trăsăturile-i erau umbrite de furie mocnindă pe măsură ce convingerile sale se preschimbau în praf şi pulbere. Emoţiile se învolburau înăuntrul său precum o furtună la malul unui ocean îngheţat. Timpul parcă stătea în loc, aidoma gândurilor sale.  Neputinţa îl împiedica să mai facă vreo mişcare şi-i răvăşea fiecare fărâmă de control.

 Şi când ea vorbi, se agăţă de fiecare cuvânt al ei.

 -     Ei pleacă. Mereu pleacă.

 O cuprinse în braţele sale. Capul ei i se odihnea uşor pe umăr. Trupul ei era vlăguit , vulnerabil, fiecare răsuflare prăbuşindu-i-se în plămânii slabi. Tremura. Pielea îi era rece, privirea moartă.

-          Asta se întâmplă. Laşi oamenii să te cunoască şi ei te distrug.

  
 Dar era atât de greu de îndurat gândul că o va pierde. Dincolo de chipul pe care-l vedea î fiecare zi, se întindea o melancolie pe care nu reuşea să o cuprindă cu gândul. O strânse mai tare, şi mai tare, ca şi când acea atingere putea schimba finalul inevitabil.

-          Şi tu vei pleca, continuă ea, cu vocea frântă.

-          Dar nu de lângă tine.

-          Cândva , vei fi nevoit să o faci.

  
 Vorbele ei îi pătrunseră în vene precum frigul unei ierni timpurii. Stătu cu ea ore întregi, fără să vorbească, fără să se privească. Doar ascultându-şi răsuflările fierbinţi şi bătăile slabe ale inimilor. Când crezu că ea adormise, îi simţi lacrimile alunecând vertiginos pe pielea sa în timp ce ea şoptea:

-     Nu pleca. Rămâi cu mine.

Saturday, 12 January 2013

saudade



Saudade ~ a deep emotional state of nostalgic longing for an absent something or someone that one loves. It often carries a repressed knowledge that the object of longing will never return.





 Suntem despărţiţi de un pustiu pe care nu îl pot răzbate, tu şi cu mine.

 Trupul mi-e încremenit, străbătut de un freamăt straniu, gândurile-mi sunt răvăşite precum fulgii de zăpadă în bătaia vântului. Te iveşti în mintea mea precum visul sfidător al unei nopţi de vară. Degetele mele alunecând uşor pe cămaşa ta în timp ce-ţi cuprindeam gura cu a mea, senzaţia de bucurie frenetică când cedai şi mă sărutai înapoi. Eşti în siguranţă aici, îmi spuneai tu, cu braţele tale cuprinzându-mă ca într-un refugiu. Cu buzele îngheţate,  mi-am îngropat secretele în pielea ta caldă. Şi atunci, inima ta a bătut pentru amândoi.

 Apoi te-am pierdut.

 Când revii la realitate, nu ai de ales decât să te desprinzi de tot ce ai fost. Să cazi în neant, fără să ai vreo şansă de a te ridica. Iar prăbuşirea nu durează niciodată mult.

  Ştii, se spune că eşti o victimă a propriei tale minţi.