Thursday, 26 December 2013

nodus tollens


 M-ai prins de mâna dreaptă şi m-ai condus spre nicaieri. Tu ai fost prima lume despre care am scris, şi cea mai plăcută mie. În fiecare zi, cutezam să înaintez printre priviri îndelungi, gânduri învălmăşite, ceşti de cafea luate pe fugă ; în schimb, tu-mi gustai învelişul rece, căutând ceva, orice, un sentiment, sau poate o conştiinţă. Nu e nimic dincolo, doar întuneric, ţi-am spus, dar nu m-ai crezut. Voiam să te ţin departe de ce fusesem, de existenţa mea,  şi să-ţi consum constelaţiile printre secunde.

 Iar când ai înţeles într-un final, ai putut găsi doar beznă şi sânge pe buze. Şi n-ai putut iubi o abominaţie.

 Îmi smulg cuvinte din mine, încercând să mă îndepărtez de tine, de scrisorile răsfirate din care nu ţi-am trimis nici măcar una. E ceaţă, mi-e frig, iar tu-mi străbaţi gândurile de parcă-ar fi ale tale de drept. Nu pot scrie decât rânduri aşternute în neajutorare, impregnate cu memoria ta. Mă frământ şi caut să mă regăsesc, căci încă nu pot accepta lipsa bucăţilor din mine.

 Mă întreb dacă voi mai mânui vreodată eu însămi condeiul. 

Saturday, 14 December 2013

void

tu
erai flacăra ce-mi aprindea galaxii în vene
şi visurile ce-mi inundau spaţiul dintre secunde.
era o lume în care ceasurile au amuţit ;
iar oamenii au încetat să alerge
dar asta nu e acea lume.

acum ,
cu emoţiile zdrobite între pleoape,
ridic ochii
şi văd un cer lipsit de stele.
un vid care-l oglindeşte pe-al meu.

sunt singură în mintea mea,
fără nicio hartă,
fără nicio busolă. 

Friday, 6 December 2013

they called you "heartless"

 Îţi aud slab vocea, ca de sub străfundurile unei ape învolburate. Chipul tău îmi apare în ceaţă ; prezenţa ta îmi trezeşte reminescenţa acelor nopţi când îţi căutam trupul cald, moale, sub cearşafuri. Sub conturul venelor, îţi simţeam bătăile inimii ca pe ale mele, acele zvâcniri constante care acum par atât de îndepărtate.
  
 Încă cu picioarele pe pământ. Deşi atât de greu.
  
 Îţi iubeam vulnerabilitatea, şi-ţi preţuiam ardoarea cu care luptai s-o ascunzi. Sub cuvintele tale detaşate, îţi dezvăluiai cu greu gândurile. Construiai ziduri atât de înalte încât nimeni nu izbutea să treacă peste ele. Te numeau lipsit de conştiinţă, dar îţi simţeam interiorul tânjind, sperând.  

 Odată ce pierzi pe cineva, persoana care revine nu mai este aceeaşi. Ceva lipseşte din ochii lor – o scânteie, acel licăr de recunoaştere şi apartenenţă. Te uiţi la el, şi-ţi dai brusc seama , Odată şi-a împletit visuri despre mine. Odată şi-a lăsat zidurile să se prăbuşească numai ca să mă lase să intru.


 Privirea ta o întâlni pe-a mea , stăruind cu o îndelungă dorinţă înainte de a pleca mai departe.

Saturday, 23 November 2013

the whole world or nothing

 Ne-am împletit într-o noapte târzie de august ; tu şi cu mine, doi călători. Mi-ai schiţat hărţi pe umerii dezgoliţi ca şi când ne-am fi aflat la marginea lumii, ultimii rămaşi, refugiindu-ne într-un exil.

 Sub pleoapele întredeschise, lumi întregi se perindau. Degetele tale-mi conturau valurile mării pe piele ; printre vertebre, simţeam trecând talazuri înspumate, iar prin păr mi se plimbau cochilii, scoici vuind a briza plajei. Mi-ai aprins veri îndelungate pe vârful buzelor , veri petrecute prin rafale de vânt, mireasmă de brazi şi nori. Şi-n ochii tăi luminau stelele, constelaţiile ale căror nume le murmuram când eram doar un copil.

 Doi fugari care s-au întâlnit în goana lor incertă, amândoi fără trecut, fără viitor, frângând secundele după voia noastră.


 Când sunt cu tine, simt că nu mai vreau să evadez. Iar eu sunt o persoană care-şi doreşte mereu să fie altundeva. 

Friday, 22 November 2013

melancholia

 Cufundată într-un soi de amorţire, vag conştientă de graniţele realităţii în pustiul minţii mele. În acel moment de dinainte de trezire, lumea pare insipidă, lipsită de contur ; eu însămi îmi par doar o fiinţă efemeră, fluidă precum timpul. Nu am niciun nume, nu sunt, nu exist.  

 Îmi număr răsuflările. Pieptul mi se ridică , apoi coboară. Nimic mai simplu. Trupul mi se răsuceşte prin cearşafuri, zbătându-se, refuzând din instinct să-şi amintească.

 Lumina diminetii aduce vieţi întregi trăite în fracţiuni de secundă. O amintire urmată de alta, trasând drumuri, hărţi, câmpuri de luptă. Curg zile şi săptămâni în neştiinţă, fiecare construind acest moment. Şi mă ascund, lipsită de apărare, printre propriile mele gânduri, nehotărâtă, lăsându-mă în voia unei noi zile precum o scrisoare purtată de vânt.  


   Aş vrea să-mi găsesc un înţeles.

Friday, 8 November 2013

~

597 de zile mai târziu,

 Încă scriu despre tine şi tu nu ai citit niciun rând.

 Părţi din mine îmi amintesc de tine. Eşti în şuviţele mele răzleţe de păr,  pe vârful buzelor mele, în gândurile mele. Mi-e dor de tine în fiecare oră. Mă trezesc căutându-te precum un bolnav după o convalescenţă îndelungată ; totul e neclar, în ceaţă. Cedez, umblu fără să-mi dau seama prin locurile ce-ţi poartă atingerea. Mirosul tău încă-mi zace în haine, greu şi contagios, iar eu mă refugiez în el, refuzând să te las să scapi.

 De fiecare dată, conştientizez târziu plecarea ta. Nu-mi pot înfrâna icnetul, răsuflarea înceată.  Te pierd din nou după fiecare bătaie de inimă, pentru ca apoi să te regăsesc în şovăirea minţii mele. Noaptea e un caleidoscop în care îţi rememorez ochii calzi şi braţele tale cuprinzându-mă în timp ce şopteşti : Promite-mi. Promite-mi că vom fi pentru totdeauna.

 O cauză pierdută, pentru asta am luptat.  Câteodată mă gândesc că nu ar trebui să te las să te strecori înapoi. Dar înăuntrul meu se află un pustiu ce-ţi aşteaptă întoarcerea.


 Dacă cineva m-ar fi putut salva, tu ai fi fost aceea.

Saturday, 19 October 2013

too busy being yours

to fall for somebody new.
do you want me crawling back to you ?

Fiecare răsuflare-i era străină, iar privirea i se înceţoşa cu fiecare pas pe care-l făcea. Înainta în neştire , cu miezul amorţit, rece. Voia să se îndepărteze, să fugă până când genunchi-i vor ceda sub propria greutate şi gândurile ei vor fi doar un tumult vag, îngreunat de oboseală, iar ea nu va mai fi în stare să facă diferenţa dintre prezent şi trecut.

Până când corzile care o legau de tot ce însemna ea se vor frânge.

Îl simţea trăind în ea, inflitrându-se precum cea mai subtilă otravă. Reminescenţa lui, strecurându-se sub pielea ei. Îl putea percepe cu fiecare fibră a fiinţei ei, căci amintirea refuza să se dezintegreze. Mâinile sale alunecându-i peste spatele încovoiat, cu degetele plimbându-se printre vertebre. Ritmul respiraţiilor sale împletindu-se cu ale ei. Mireasma lui în serile de decembrie. Buzele lui trasând contururi , luptând cu gura ei. Asta fusese ea atunci.

În noaptea aceea, nu mai era sigură cine era cu adevărat. Lipsită de el, nu întrezărea nicio directie în care ar fi putut s-o ia. Nu ştia dacă erau săptămâni sau ani de când plecase. Încet , amintirea lui se contopea cu fiinţa ei, aşternându-se în gândurile ei, împiedicând-o să răsufle.

Iar când ea se rupse de acea lume, căderea fu precum ieşirea din talazurile celui mai adânc ocean. 

Saturday, 5 October 2013

there's something in your eyes.

 Timpul e infinit. Îi place să se scalde în momentul acela, în clipa glorioasă când lumea se reduce la un zgomot îndepărtat şi e doar ea, împreună cu bătăile inimii lui, în sfârşit trăind, în sfârşit încetând să se mai ascundă. Se înghesuie unul în altul, căutându-se , ghemuindu-se sub povara prezentului.

 Se încălzesc unul lângă altul şi-şi ascultă contopirea răsuflărilor prin întuneric .Visurile le invadează spaţiul dintre secunde. Au galaxii întregi ascunse sub oase, pulsându-le în sânge, aşteptând să fie dezvăluite. Cu mâinile împletite una în alta, lipsiţi de orice constrângere, universul lor e fără de limite.

 Promisiunea unui refugiu e mai puternică decât orice altceva. E ca un tumult înăuntrul lor pe care-l poartă zi şi noapte, reverberându-le pretutindeni în gânduri. Se lasă purtaţi de propria lor imaginaţie într-o lume în care acele ceasornicului au amuţit şi ei nu mai sunt nevoiţi să alerge, să dea piept cu o viaţă ştearsă şi monotonă.

 Dar asta nu e acea lume.

 Îmbrăţişaţi , se agaţă de ultimele lor vise până când îi întâmpină lumina dimineţii.

Saturday, 14 September 2013

i'm waking up to ash and dust

  În colţurile minţii mele ţi-ai găsit casă, şi răsuflarea ta îmi însufleţeşte sinapsele.  Sub constrângerea ta, gândurile devin fluturi fragili, zbătându-se să iasă din a lor colivie doar ca să fie într-un final striviţi.
  
 Eram scufundată atât de adânc când m-ai găsit. Cerul întreg se sfărâma în ochii tăi, iar eu am fost nimicită la fel de uşor. Te-am crezut când mi-ai zis că-mi vei salva viaţa. M-ai despicat în zeci de faţete şi ai schimbat tot ceea ce ştiusem despre mine. Eu te-am scăldat în nebunia mea şi te-am modelat asemenea mie.
  
 Eşti precum o nălucă ce s-a agăţat de umbra mea. Mi te-ai întipărit în piele ca cerneala. Încă-ţi simt conturul pe trupul meu, rătăcit într-un trecut incert şi întunecat. Încă-mi tremură venele când întrezăresc clipele de teamă ale căror medicament era glasul tău. Lipsa ta e-un gol în mine, un pustiu în care mă ascund , şi acum realizez, că tu încă trăieşti în mine, sugrumându-mi respiraţia.
  
 Tu ai fost cel care m-a ridicat din cenuşă, pentru ca în cele din urmă să mă distrugă.

  Probabil că nu mi-a fost menit să mă târăsc afară din mormânt. 

Saturday, 31 August 2013

to save a life


 -         Cum poţi să scrii atât de mult ?

       -       Scriu, pentru că asta mă face să mă simt umană.  Mi-e teamă că povestea îmi va scăpa printre degete. Că o voi pierde, şi mă voi pierde şi pe mine pe parcurs.
        
       Faţă-n faţă cu o foaie de hârtie, era doar ea însăşi. Lumea de afară era un şuvoi de glasuri dezlănţuite, dar ea se afla în siguranţă. Sub straturi şi straturi de cuvinte, adevăratu-i chip se creiona lipsit de presiunea unei lumi veşnic nemulţumită.
       
        Împletea irealitatea sub degetele sale cu nebunia unui om ce trăieşte în jumătatea plină a unei clepsidre. Schiţa cuvintele cu răsuflarea întretăiată , cuprinsă de o bucurie frenetică sub flerul gândurilor sale. Povestea îi pulsa în sânge, raţiunea se lăsa amăgită.
        Scriind, era frumoasă. Radia o fericire stranie în lumea sa pierdută ; un sentiment ce niciodată n-o definea printre oameni. Cu ideile atârnându-i de condei, plutind în reverie, era neînfricată.
        
        Trăia. Şi nu mai voia să se întoarcă vreodată.

Saturday, 24 August 2013

busolă.

 Se  lăsă să cadă în braţele lui, într-un final înfrântă şi pustiită. Renunţase fără niciun fel de luptă. Trupul ei slab se apăsa de al lui, iar greutatea secretelor şi a minciunilor se revărsa în el. O ţinea în braţe ca şi când ea era ancora ce-l lega de acea lume.

 Pierdută sub povara gândurilor ei învolburate, nici nu-şi dădea seama ce se petrecea în jurul ei. Privea în gol, iar ochii săi reflectau dezastrul dinăuntrul ei. Bătaia inimii lui era ca un ceasornic pentru ea, măsurând secundele ce se scurgeau în neştire. Era captivă în propria ei minte, acolo unde nu exista vreo scăpare ; singurul loc unde zidurile ei tremurau şi se prăbuşeau şi se prăfăceau în praf şi pulbere, lăsând-o lipsită de apărare.

 Se lupta precum o barcă împotriva curentului , încercând să se descâlcească de puterea trecutului ei. Trasă mereu în adâncuri, atrasă în tulburarea valurilor, cădea într-o negură fără de sfârşit. Dincolo de asta, nu mai exista nimic. Fără rămăşiţele a ceea ce fusese cândva, era pierdută, fără nicio şansă de regăsire. Şi oricât se zbătea, trecutul rămânea singura ei busolă.


 Ar fi trebuit să ştie. Inimile nu sunt locuri în care să-ţi încropeşti un cămin.

Wednesday, 7 August 2013

sweet child o'mine


 Ochii tăi erau ca o paletă de pictură, iar eu mă cufundam în ei ca într-un vis de vară. În privirea ta tremurau nestingherite stelele ; constelaţii întregi, prinzând contur pentru mine. Raze de lumină îţi gâdilau părul pe care îl răvăşeam mereu. Gura ta se răsfrângea într-un zâmbet cald, onest.

 M-ai cuprins într-o îmbrăţişare strânsă, cu mâinile atingându-mi delicat talia. Îţi simţeam buzele pe ale mele, trăgându-mă de piele, gustându-mi dedesubturile. În mozaicul venelor mele, adrenalina se împletea cu fericirea. Ne contopeam unul în altul, căutându-ne cele mai îndepărtate amintiri în fiorii inocenţei.
                
               -     Pentru totdeauna ? te-am întrebat.

 Voiam să fiu prima răsuflare în care te scalzi dimineaţa, şi ultimul gând care ţi se revarsă în minte înainte să adormi. Îmi doream ca atingerea mea să te urmărească în cele mai adânci vise. Voiam să fim eu cu tine împotriva întregii lumi.
              
             -    Totdeauna e un răstimp foarte, foarte lung, mi-ai răspuns.

 Atunci şi acolo, am acceptat amândoi definiţia veşniciei.
 Dar eram doar doi copii îndrăgostiţi până peste cap şi am fost de la bun început condamnaţi la realitate. 

Saturday, 20 July 2013

no light, no light



Poate că într-o zi vei reveni, asta continui să-mi spun. Pe o stradă goală, coincidenţele ne vor aduce împreună ; inimile noastre neştiutoare vor bătea în derivă, iar ochii noştri se vor întâlni urmărind traseul amintirilor. Ca doi fugari împletiţi printr-un anotimp îndepărtat, ne vom împrăştia trecutul în trăsăturile chipului.  Mă vei alerga cu privirea nebună, neîncrezătoare, a omului al cărui trecut păleşte în umbra realităţii, şi vei observa că înăuntrul meu e rece şi pustiu.

 Răsuflarea îţi va încetini sub greutatea atâtor regret mute, dar eu voi continua să zâmbesc. După atâta timp, chipul meu ţi-a rămas întipărit în suflet, chipul celei care-am fost odată. Cea din faţa ta e o simplă străină cu iz de amintiri.

 -          Suntem o cauză pierdută, vei spune, clătinând din cap.

 Iar chipul meu va fi înlocuit de cel al străinei. Vei crede că m-am îndrăgostit de singurătate, că nu mi-am îmbinat vreodată bătăile inimii cu ale tale. Dar cum ai putea să spui că nu am avut nevoie niciodată de tine, când  tu ai răpit tot ce a însemnat a fi eu ?
 Prin vene îmi va pulsa un singur gând: graba sfârşitului.

 -          Niciodată n-ai avut ocazia să-ţi iei la revedere.

Friday, 12 July 2013

summertime sadness

 Ea este copila ce aleargă spre mare, cu tălpile alunecând în nisip şi cu chipul alintat de-un amurg târziu. Aleargă fără oprire, cu inima răsunându-i nebuneşte în piept şi cu mintea pierdută aiurea,  temându-se că aceea e ultima oară când vede apa nesfârşită.  Foşnetul mării răscoleşte ţărmul , iar inima ei e o casă ce vrea să cuprindă vuietul valurilor.

 Pielea i se înfioară simţind briza răcoroasă. Marea e emoţia ei reîncarnată. În întinderea nemărginită se oglindeşte cerul albastru şi sufletul ei. Apa însufleţită e un ecou al fiinţei ei răsfrânte în curgerea timpului. Inima ei aparţine mării şi întotdeauna se va regăsi pe ea însăşi acolo.

  Trupul îi tremură recunoscător la atingerea apei reci. Pe măsură ce înaintează, tălpile i se încurcă printre scoici şi alge răzleţe. Valurile se izbesc de şoldurile sale, iar acea mângâiere reverbera până în cel mai lăuntric colt al fiinţei sale. Îşi plimbă degetele prin apa fluidă, gândindu-se că niciodată nu va ieşi de sub acea vrajă surdă.

 Sub unduirea mării, arde febril de-un dor ce deja o tulbură

Sunday, 30 June 2013

nobody's home


 În acele clipe când amintirile se prăbuşesc unele peste altele, iar eu nu mai izbutesc să fac diferenta dintre imaginar şi realitate, chipul tău e singurul care mi se iveşte în minte. Pe sub pleoapele mele, detaliile sunt la fel de vii ca şi când te-ai afla lângă mine. Zâmbetul tău, cel pe care-l păstrezi numai pentru mine, îţi luminează privirea şi-mi întregeşte golul lăuntric. În spatele ochilor tăi mari, azurii, pot ghici toate gândurile ce nu-ţi părăsesc buzele. Numele meu se încurcă în buzele tale, pentru ca apoi să plutească pe adierea vocii tale. Îmi întind mâinile către tine, căutând liniştea în braţele tale, dar tot ce găsesc este amintirea chipului tău odihnindu-se printre şuviţele mele de păr. În acel moment, răsuflu adânc şi număr milele ce ne despart. Atunci realizez că niciodată nu va fi mai uşor, că şirul amintirilor te învăluie atunci când te aştepţi mai puţin şi că timpul nu domoleşte nicio emoţie.

  Dar atunci îmi amintesc de numărul bătăilor de inimă ce-mi scaldă trupul atunci când te văd : mai numeroase, mai adânci, învolburându-se în valurile tuturor cuvintelor nerostite. Cuprinsă la pieptul tău, uit de orice distanţă şi mă simt ca acasă.

Saturday, 22 June 2013

a victim of your own mind

 Îţi atinsesem inima şi-i numărasem bătăile slabe vreme de ore întregi. Înăuntrul pieptului tău, nimeni nu era acasă. Era ca şi când ascultam răsuflările unui ceasornic în ultimele minute de agonie.

 Îţi priveam gândurile răzvrătindu-se prin minte, complicate şi haotice. Un război pe care-l purtai cu tine însuţi când credeai că nu te urmăresc. Iar pe măsură ce învelişurile mele cădeau, ale tale sporeau. Întotdeauna nehotărât, neliniştit precum valurile oceanului în miezul iernii, te-ai decis să lupţi împotriva oricui voia să se ascundă printre faldurile fiinţei tale.

 Îţi mângâiam pustiul din tine încercând să mi-l umplu pe al meu. În nopţile lungi , mă amăgeam cu privirea ta fină, încărcată de pulbere de gheaţă, iar în timpul zilei mă delectam cu labirintul minţii tale.

 Te îndepărtai atât de mult , încât m-am întrebat dacă te-am cunoscut vreodată cu adevărat.

Friday, 24 May 2013

what i became because of you



 -      Eşti pustie atunci când crezi că nimeni nu te priveşte.
 Vocea lui se împletea cu bătăile inimii ei, slabe şi ciudate. Izbuti să nu-şi plece privirea în faţa haosului , însă nu rosti niciun cuvânt. Mintea ei era un loc în care gândurile se încâlceau ca într-o furtună, dar pe buzele sale nu se putea citi niciunul din ele. Nimeni n-ar fi putut înţelegere acea senzaţie de nimicnicie , când se afla în contradicţie cu întreaga lume şi se prăbuşea sub greutatea amintirilor.

 În acele momente prefera să se predea pentru promisiunea unei existenţe vecine cu vidul ;  goliciunea ei e atât de tangibilă încât o simţea uneori pătrunzându-i în oase, consumând-o. Nu-ţi dai seama că şi-a făcut loc înăuntrul tău decât când e prea târziu. Trupul tău se frânge, îngheţat şi neputincios . Iar când îţi revii, vei păşi înainte cu paşi nesiguri, tremurând precum frunzele în bătaia vântului iernatic înainte de căderea spre pământ.
 Niciodată capabilă să-şi dezvăluie adevăratul chip , captivă în propriul pustiu, se ascunsese înăuntrul unei persoane ce pretindea că totul era în regulă.
-          O lume atât de plină de ură, ai ajuns să-ţi fie teamă până şi de tine însăţi.

Friday, 10 May 2013

what i've done


N,
 
  Mă bucur că te-am văzut , asta a fost tot ce mi-ai spus. Când am plecat de lângă tine, m-am simţit ca o străină. În acel moment m-am gândit la toate acele dăţi în care-mi spuseseşi cât de mult ţi-am lipsit. La conversaţiile care se terminau cu un zâmbet , o îmbrăţişare. Şi m-am simţit mai singură ca niciodată.

 În ultimele luni, m-a urmărit mereu senzaţia că nu sunt întreagă. Că o necunoscută face toate lucrurile pe care le fac eu, iar că adevărata mea viaţă mă aşteaptă într-un loc unde n-o pot ajunge. Precum o frunză în bătaia vântului iernatic, îmi cuprind trupul spulberat, aşteptând prăbuşirea. Mă întreb dacă ar fi fost mai bine dacă aş fi rămas alături de tine până la sfârşit. Mi-am dorit să fiu mai puternică, mai puţin vulnerabilă, dar în schimb te-am pierdut pe tine.

 Eu mi-am făcut alegerea. Sper că tu ai ales-o pe cea bună.

  Uneori mă gândesc dacă ţi-ar mai plăcea persoana ce am devenit. Sau dacă ai mai regăsi la mine părţi din ceea ce am fost eu.  Cu fiecare bătaie de inimă, fiecare săptămână care trece, mă recunosc din ce în ce mai greu.

 Vreau să-ţi scriu atât de multe, dar data viitoare când ne vom întâlni nu îţi voi spune nimic din toate acestea. 

Friday, 26 April 2013

ghosts with just faces


 Hoinăreau prin ploaie, fără să ştie dacă pe chipurile lor alunecau urmele furtunii sau lacrimile nestăpânite. Ţinându-se strâns de mâini, priveau cum lumea pe care o cunoscuseră cândva se destrăma. Păşiseră de atât de multe ori pe acele străzi , dar astăzi lumea părea ştearsă, trecând pe lângă ei fără să-i observe, fără să le pese. Ca şi când erau doar pulbere dusă de vânt.
 Ochii ei erau reci, morţi, înstrăinaţi de fuga timpului, ea plutea parcă într-o stare de imponderabilitate. Prăbuşirea îi tăiase răsuflarea , schimbarea se juca cu gândurile ei răvăşite.
-  Şi ce facem acum ? întrebă ea.
 Îşi împleti degetele în ale lui. Sub pielea fragilă, îi simţea mişcarea lentă a sângelui şi bătăile inimii. Ar fi vrut să-l păstreze în braţele ei aşa cum păstra trupul zdrobit al timpului în piept, ca pe-un talisman.
-  Nimic, doar existăm.

Thursday, 11 April 2013

you're safe within.


 Stai cu mine, îmi spuneai de fiecare dată când veneai, şi veneai întotdeauna. Stăteam în tăcere, printre firele de iarbă, eu odihnindu-mi capul pe pieptul tău şi privind stelele. Inima ta bătea tare, iar fiecare bătaie îmi reverbera în trup, gânduri , suflet. Îmi treceam degetele peste pielea ta , la fel de încet şi de delicat ca pe clapele învechite ale unui pian. Mâna-mi aluneca în părul tău, pentru ca apoi să-ţi dezmierd chipul prin întuneric. Mă ţineai strâns lângă tine şi nu voiai să mă laşi să plec.

 Apăsarea buzelor tale peste ale mele îmi trimitea fiori plăcuţi prin corp. Trupul meu se modela sub atingerea ta precum lutul viu, tremurând cu o înfrigurare necunoscută pe măsură ce sărutul înainta. Adierea de vară ne mângâia, caldă şi liniştitoare. În acele clipe de tăcere, ne-am regăsit unul în celălalt, două inimi bătând la unison într-o noapte de iunie.  Ne iubeam ca în nisipurile unei clepsidre, cu teama scurgerii timpului pe urmele noastre.
 Ne pierdusem unul în altul, iar lumea părea atât de îndepărtată. Nu ştiam încotro aveam să mă îndrept, dar speram că oriunde voi fi tu-mi vei sta alături. 

Saturday, 6 April 2013

four AM;



 Zăcând în pat, cu păturile înfăşurate în juru-mi, mă gândesc la tine. În fiecare noapte, când stelele se perindă pe cer şi obrazul lunii luceşte-a melancolie, mă întreb dacă ochii tăi urmăresc acelaşi spectacol celest. Cu trupul rece, înfrigurat, mi te imaginez la mile depărtare, incapabil să adormi gândindu-te la mine.

 Bătăile propriei inimi mă ţin trează în timpul nopţii, atunci când tânjesc după braţele tale. Chipul tău, ochii tăi strălucitori îmi aduc aminte de licărirea nebună a stelelor. Ai păşit în viaţa mea ca şi când ştiuseşi că aveam nevoie de un refugiu. Când m-ai găsit, amorţită şi confuză în furtuna unei nopţi de decembrie, ţi-am simţit fragilitatea în contopirea delicată a buzelor. Lumina lunii ne învăluia pe măsură ce-ţi atingeam inima. Zâmbetul îţi încălzea chipul când ţi-am indicat stelele scânteind pe cer şi ţi-am spus că sunt aidoma ochilor tăi.  Atunci, ţi-ai împletit degetele printre-ale mele şi ai promis că niciodată nu vei pleca.
 Bănuiesc că dorisem să plec departe, să mă pierd împreună cu tine în adâncul stelelor, dar în schimb m-am pierdut pe mine când m-ai zdrobit.  

 E patru dimineaţa, iar mintea mea încă hoinăreşte, gândindu-se la tine.

Friday, 29 March 2013

and I was by your side, powerless.


 Se sfârşise. Nu mai simţea nimic decât o amărăciune nostalgică faţă de străinul pe care-l cunoscuse odată mai bine decât pe ea însăşi. Singurul lucru care îi mai lega, cel care îi adusese în acea clipă faţă-n faţă, era melancolia amintirilor aproape uitate. Se lăsă cuprinsă de braţele lui, lipsită de putere . Acolo era vechiul ei refugiu, ascunzătoarea ei, locul în care odată îşi păstrase inima . În vremurile acelea, când obişnuia să-i mângâie umerii goi cu buzele sale şi să-i asculte trupul răsuflând în miez de noapte, se simţise întreagă, antrenată parcă de o bucurie frenetică.
 Nu va şti niciodată ce devenise ea în lunile în care el lipsise. Zâmbetele frânte, tăcerea ca de plumb, pustiul şi apăsarea vor rămâne doar ale ei, simple momente în care căzuse pradă trecutului, prea vulnerabilă ca să meargă mai departe, prea puternică ca să uite.
 Un adio rostit cu jumătate de glas, căci o parte din ea se agăţa de fiecare clipă pe care îi va fi cu neputinţă să o retrăiască. Dar ştia că într-un târziu va trebui să-l lase în urmă.  

Saturday, 16 March 2013

i think i might have inhaled you


If you’d get the chance of one last day with your beloved, which day would you choose?

 Ochii noştri se căutau neîncetat, cuprinşi de visare . Braţele tale calde erau refugiul meu. Iar eu tresăream când degetele tale îmi alunecau pe piept, inconştiente, acolo unde inima-mi răsuna a emoţie.
  Dincolo de privirea ta găseam numai înţelegere. Te jucai cu părul meu, împletindu-mi şuviţele , pentru ca apoi să-mi iei captivă privirea cu zâmbetul tău. În pustiul de dinăuntrul meu, eram cuprinsă de delir , dar nu căutam ieşire. Cu tine, învăţasem să mă îndepărtez de orice urmă de amărăciune sau de melancolie. M-am destăinuit ţie cum nu am mai făcut-o în faţa nimănui, iar tu m-ai făcut o persoană mai bună doar crezând în mine. Nu aveai cum să ştii, dar tu erai puterea mea.
 În iarna vieţii mele, tu erai vara după care tânjisem în momentele de nostalgie. Vedeai numai ce era bun în mine şi niciodată nu ai vrut să accepţi altceva. M-ai făcut să revin la singura parte bună care rămăsese în mine. Iar asta nu s-a mai întâmplat înainte.
 Îmi este dor de tine. Întotdeauna îmi va fi.