Saturday, 20 October 2012

psyche



 Trup greu, oase frânte. Fumul cald ne arde plămânii şi visele ne îngheaţă inima.  Încă urmăm cântecul abia şoptit al vântului, şovăind printre amintiri. Străinule, acum că totul e pe sfârşite, nici nu mai am puterea să te privesc în ochii tăi spălaţi cu gheaţă. Bucuria frenetică ce-ţi însufleţea odată privirea e înlocuită mereu de nelinişte şi neîncredere. Pretinzi că totul e sub control, dar mereu ochii îţi înşeală spusele. Mă îndepărtezi în timp ce eu lupt să revin în apropierea ta.
  
 Timpul alunecă precum otrava în venele noastre, gonind fără oprire. Cu fiecare zi,  amintirea atingerii pielii tale, zâmbetul tău, dăruirea ta, chipul tău, tu însuţi,  pier într-o lume plină de nonsens. Dar fiinţa mea încă ţi-e captivă, zbătându-se să salveze inocenţa unor ani demult uitaţi.
 Cred că mi-am pierdut sufletul în trecut.