Saturday, 29 September 2012

her eyes; her eyes looked dead.


 Ne-am ascuns melancolia în tăcerea unei zile de toamnă. Ne-am îndepărtat în ceaţa unui viitor incert, tu împotriva mea, cu emoţiile zdrobite de neajunsuri. Ochii ne sclipesc a moarte, gândurile ne sunt golite de cuvinte.
 În faţa noastră-i numai fugă şi fum. Mâna lui e rece. Buzele miros a tutun, strivite de frig şi amăgiri. Copacii dezgoliţi se pleacă vântului ca într-o rugăciune mută, rostită de zeci de ori înainte. Felinarele murinde abia mai luminează colţul în care odată zăceam în braţele altuia.  E ceaţă pe străzi, la fel şi în sufletele oamenilor.
 Rupţi de realitate, păşind prin locurile străbătute de zeci de ori, ne simţeam ca nişte străini.  
-          Am pierdut.
-          Tu nu pierzi niciodată.
-          Pe mine. M-am pierdut pe mine.
Şi totul e pustiu.

11 comments:

  1. Într-o îmbrăţişare, cel mai frumos e să te pierzi pe tine însuţi şi să-l simţi ca fiinţă proprie pe cel care te strânge... Frumooooos...

    ReplyDelete
  2. prea mult timp. M-am înscris mult timp în urmă, dar nu am răspunsuri. Bucura-te Române.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hmmm... some explanations, maybe?

      Delete
  3. Replies
    1. Multumesc ca ai trecut pe aici :*

      Delete
  4. Aceste randuri imi dau o stare de melancolie.Iti iubesc blogul si m-am abonat la el.

    ReplyDelete