Thursday, 6 September 2012

et comme je t'aimais


Când el vorbi, tandreţea nu-i mai însufleţea glasul.
-            Nu-ţi aminteşti? Cum a fost…?
 Pozele zăceau în neştire pe masă, aşteptând-o. Luă prima fotografie cu inima tremurând şi gândurile împrăştiate aiurea, la fel ca şi emoţiile sale.
Dar cum te iubeam. Urmă cu vârful degetului propriul chip, analizându-i trăsăturile, zâmbetul de pe buze, lumina care-i fremăta în ochi precum soarele în marea învolburată. Râdeau , iar complicitatea dintre ei se vedea limpede.
Cât de mult te iubeam. Cu braţele petrecute peste umerii lui, îi fusese uşor să creadă că va izbuti să schimbe lumea.
-     Am fi putut avea totul, spuse ea, calmă.
Multă vreme stau departe unul de altul, în tăcere, încercând să-şi dea seama ce se întâmplase în primul moment în care s-au văzut, în acea secundă când privirile s-au întâlnit sfidătoare şi au refuzat să se desprindă una de alta.

10 comments:

  1. "-Am fi putut avea totul" -> "Putem avea totul", asta îmi trece mereu prin minte când mă simt neputincioasă, când vreau să renunţ, când sunt la un pas de a mă da bătută. Spunându-mi asta, mă ridic, dau la o parte lucrurile negative şi privesc partea bună a tuturor lucrurilor. Uneori e greşit să fac aşa, dar ştiu că în viitor nu voi regreta..
    Mi-a plăcut postarea, îmi place cum scrii! La revedere ! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Imi place punctul tau de vedere, spune o gramada de lucruri despre tine :) Multumesc ca ai trecut pe aici!

      Delete
  2. prea mult orgoliu intr-o iubire...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Orgoliu lipsit de acea vointa care face lucrurile sa mearga in mod natural intr-o relatie..

      Delete
  3. ai ceva magic cand scrii...poate vreodata chiar vei scrie o carte;;)

    ReplyDelete
  4. "Cat de mult te iubeam." "Am fi putut avea totul." ... superb.

    ReplyDelete